„Medicinistele” înfruntă lidera Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 29 Vizualizări

„Medicinistele” înfruntă lidera

11-2_50.jpgDupă succesul răsunător al echipei feminine de volei CSU Medicina CSŞ Târgu-Mureş, 3-0 cu Dinamo Romprest Bucureşti, în etapa a XIII-a, mureşencele au ajuns pe locul III în clasament, cu 28 de puncte, după Ştiinţa Bacău, care totalizează 34 puncte şi Tomis Constanţa, cu 31. După CSU Medicina este clasată Unic Piatra Neamţ, la două puncte distanţă, care o poate depăşi în cazul unei victorii cu 3-0 sau 3-1 în restanţa de la CSM U Craiova din ultima etapă a turului, partidă care se va juca luni, 30 ianuarie. Până atunci, „medicinistele” vor avea de înfruntat sâmbătă, în deplasare lidera, după care urmează meciul din Turcia, cu Iller Bankasi Ankara, din Challenge Cup.
Echipa din Bacău a înregistrat în etapa de miercuri a doua înfrângere, 2-3 la Tomis Constanţa. Prima au suferit-o în etapa a III-a, singura din tur, 1-3, tocmai la Târgu-Mureş. „Este un rezultat foarte important pentru noi, prin care am dovedit că putem face faţă şi adversarelor considerate favorite. Fetele au luptat extraordinar şi au obţinut o victorie de care aveam mare nevoie. Înaintea celor trei meciuri extrem de dificile, cu Dinamo, cu Ştiinţa şi cel din Turcia, ne propuneam cel puţin o victorie. Am obţinut-o din primul joc şi acum este normal să ne dorim mai mult”, este ambiţia antrenorului mureşencelor, Luka Valerjan.
Partida din etapa a XIV-a, de la Bacău, se va disputa duminică, 29 ianuarie, iar cea de la Ankara, miercuri, 1 februarie. Mureşencele vor susţine următorul joc de pe teren propriu, sâmbătă, 4 februarie, adversară fiind echipa de pe locul VI, SCM U Craiova, iar returul cu echipa turcă se va juca miercuri, 8 februarie, ora 17.00, în Sala Sporturilor.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE