Simion Moldovan: “Omul în sine e un artist”

Cu toate că marea majoritate a lucrărilor artistului Simion Moldovan nu se află momentan în atelierul său, simpla prezenţă printre creaţiile fără nume, în mare parte, sunt o invitaţie la contemplare. Cu aceeaşi idee pornisem în a face acest interviu, nedorind să intrăm prea mult în detalii biografice, care pot fi urmărite pe: http://www.simionmoldovan.ro/. Ceea ce am vrut, a fost să aflu gânduri, sentimente şi percepţii…
Reporter: Cum se împacă artistul Simion Moldovan cu omul Simion Moldovan?
Simion Moldovan: Eu nu prea fac diferenţe între una şi alta, în primul rând pentru că atelierul meu are o “asemănare” cu ghilimele… cu Brâncuşi, pentru că şi eu am casa-atelier. La mine şi atelierul, şi casa, sunt comune şi atunci nu prea fac diferenţe. De multe ori sunt la fel de creator şi când nu fac nimic, observând în jurul meu, descoperind tot felul de lucruri interesante şi cred că şi în Reghin se găsesc o sumedenie de lucruri interesante pe lângă care oamenii trec şi pe care nu le observă. Consider că trebuie să existe o armonie în sensul acesta, pentru că altfel, nu poţi crea în linişte, şi vorba lui Nichita: “trebuie să fii în esenţa lucrurilor” pentru că, dacă lucrezi numai după-amiaza, după munci de altă natură, e trist!
Rep.: Aveţi vreo lucrare preferată?
S.M.: Eu îmi privesc toată creaţia ca pe un tot la care ţin. Cred că sunt câteva mai reuşite sau pe care eu le-am creat în anumite condiţii sau cele mai vechi pe care timpul a pus o anumită amprentă şi îmi sunt mai dragi. Mă leagă, într-un fel… dar nu cred că am una preferată.
Rep.: Care sunt reuşitele de care vă bucuraţi cel mai mult?
S.M.: Profesional, consider că cele pe care mi le propun de acum înainte sunt cele mai interesante.
Rep.: Credeţi că lucrările dumneavoastră sunt corect percepute de către public?
S.M.: Sincer, nu prea îmi pasă. Important e să le fac la un nivel, să fie asimilate, înţelese, dar mi-ar plăcea mai mult ca societatea să facă efortul să le înţeleagă, eu neconsiderându-le lucrări extrem de greu de asimilat. Din contră, cred că fiecare dintre noi este un artist. Cu puţin efort, într-un timp relativ scurt, poţi să ai surprize mari cu un om care nu a făcut niciodată artă şi care poate să facă lucruri extrem de interesante.
Rep.: Care este mesajul din operele dumneavoastră?
S.M.: Noi trăim o perioadă în care unele lucruri se schimbă din mers, anumite lucruri nu le mai percepem prin carte, prin scris, prin semne, prin simboluri, ci prin imagine. Trecem în era imaginii, există înformaţii de altă natură, se creează foarte mult şi bine. Consider că se redescoperă trupul omului, omul ca trup, plus că, există mereu această fugă după bani, după plăceri, după orice, dar fără efort intelectual, ceea ce este puţin deranjant. Consider că perioada aceasta va trece, omul va reveni, pentru că, dacă nu dezvolţi aspectul acesta spiritual, el capătă o atrofiere. Se redescoperă corpul uman, ceea ce nu este un lucru rău, e o dimensiune, problema este să nu ne poticnim în acest aspect. 
Rep.: Ce simţiţi când lucraţi?
S.M.: Nu este o stare deosebită, ca orice profesie, şi un artist creează, lucrează, doar că, la un moment dat, poţi fi atât de prins şi fugi de o anumită realitate. Artistul zilelor noastre se foloseşte foarte mult de tehnică, este informat, lucrează mult. Se pare că doar poezia, această regină a artelor a rămas cam izolată şi înafară de îndrăgostiţi şi de cei foarte tineri care mai citesc sau scriu poezie, nu prea se mai citeşte.
Rep.: Se poate trăi din artă în România?
S.M.: Nu-mi prea pun probleme de-astea. Eu când am nevoie de bani, fac. În general, pentru mine banii nu înseamnă nimic, nu mi-am dorit niciodată să am bani, încerc să mă descurc. Însă dacă eşti băiat deştept, ai un bun manager şi ştii să te pui în valoare în anumite expoziţii, poţi să fii vândut bine. Eu ştiu artişti români, tineri, care vând aproape ca şi Grigorescu, având o cotă aproape la fel de bună afară.
Rep.: Există vreo diferenţă între percepţia românilor şi a străinilor vizavi de artă?
S.M.: Cred că se pune greşit problema asta cu arta ca pe o scenă, unde pui artistul, care are anumite calităţi deosebite, că e un fel de om care a reuşit să pună degetul pe buzele Domnului şi e privit ca o minune. Nu! Artistul e un om normal, sensibil, inteligent, cu o anumită experienţă de viață, care are un anumit talent şi care munceşte foarte mult ca să realizeze ceva. Nu cred că trebuie privit altfel decât oricare alt om. E o plăcere să faci artă, să gândeşti altfel, să descoperi alte lucruri, să vezi frumos, e interesant. Cei care nu fac artă nu fac nici efortul de a se descoperi ca oameni frumoşi, ca oameni artişti. Dar poţi să fii artist fără să creezi. Tu eşti, oricum, o fiinţă unică, extraordinară. Şi atunci e foarte interesant să fii artist, chiar dacă nu creezi. A fi artist nu înseamnă neapărat să stai cu dalta sau cu pensula, cred că şi cel care îl ascultă sau înţelege pe Bach sau Mozart sau Pink Floyd, este într-un fel, artist. Dacă aş lua un om de pe stradă, care vrea să facă artă, cred că aş putea să fac din el un artist, poate mai bun ca mulţi care creează. Omul în sine este un artist.
Rep.: Ce i-ar trebui Reghinului pentru a deveni un oraş cultural?
S.M.: Aici este un paradox, pentru că domnul Şara (Marin – n.r.) a scos vreo 12 volume din Reghinul cultural. (zâmbeşte) Însă un motiv este acela că, prin tradiţie, Reghinul nu a fost un oraş cultural. El a a fost un târg banal, o piaţă de fân, unde veneau oamenii şi erau luaţi cu ziua la muncă. Nici saşii, nici maghiarii nu au dat o personalitate culturală, poate mai degrabă a fost Augustin Maior. Până acum, nici autorităţile nu au pus accentul pe latura aceasta. Avem o şcoală de muzică, ar trebui să acordăm mai multe premii şi atenţii la cei foarte talentaţi, apoi la plasticieni, la literatură. E un oraş mic, de târg, în care niciodată nu s-a pus accent pe cultură, din păcate. Reghinul este o faţadă. E ca un decor de cinematograf. Dacă se adună faţada, se prăbuşeşte tot Reghinul. Iar oamenii nu fac efort în a se descoperi pe sine cu adevărat şi a pune amprenta pe existenţa lor în mod deosebit. Eu nu îi critic, ci constat cu tristeţe ce se întâmplă cu ei, deşi ştiu oameni adevăraţi, deosebiţi, care ar fi putut dar, sincer, nici nu mă prea interesează pentru că eu nu am menirea de pedagog.
Rep.: Cum v-aţi defini operele, într-un singur cuvânt?
S.M.: Ciudăţenii. Nu m-am gândit la asta până acum. Brâncuşi zicea că sunt “lucruri esenţiale”. Ale mele nu sunt esenţiale, dar sunt ciudăţenii.
Rep.: Ce rol trebuie să aibă arta într-o lume aflată în continuă schimbare?
S.M.: Arta trebuie să aibă un rol important pentru că pentru marile civilizaţii, mai ales de la Renaştere încoace, arta a fost foare importantă. De asta şi este puţin blamată şi lăsată în izbelişte. În general, artiştii se descurcă foarte greu cu banii, în timpurile noastre atât de agitate, nici nu au timp. Arta este un alt adevăr faţă de realitatea imediată. Noi facem artă încercând să completăm natura, să o descoperim, facem exces, încercând a demonstra că se mai poate completa faţă de ce ne-a dat Domnul.