Sorin Moldovan: „Prioritatea noastră, promovarea valorilor locale” Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 175 Vizualizări

Sorin Moldovan: „Prioritatea noastră, promovarea valorilor locale”

2-1_7f86ef.jpgClubul Sportiv Torpi Târgu-Mureş a apărut, poate mai timid pe firmamentul cluburilor mureşene, dar cu un ţel măreţ. Acesta urmăreşte în primul rând promovarea valorilor locale. A susţinut o echipă de volei masculin în prima divizie timp de două ediţii, dar eforturile făcute pentru a păstra această echipă, cu jucători aduşi din alte locuri nu s-a dovedit benefică sportului mureşean. Despre obiectivele şi aspiraţiile clubului aflăm de la preşedintele Sorin Moldovan.
Reporter: Cu ce se prezintă clubul Torpi în anul 2012 ?
Sorin Moldovan:
Clubul are în momentul de faţă cinci secţii: volei masculin, polo, fotbal, karting şi nataţie. Fiecare secţie are numit câte un preşedinte care se ocupă de activitatea acesteia, iar organigrama cuprinde antrenori pregătiţi la fiecare dintre acestea.
Rep.: Care ar fi noutăţile?
S.M.:
Noutăţi nu putem afirma că avem în ceea ce priveşte secţiile. Cea mai importantă este participarea la primul campionat feminin de polo din România. Chiar dacă în prima ediţie sunt înscrise doar trei echipe, Carma Bucureşti, Crişul Oradea şi noi, în doi, trei ani campionatul se va dezvolta foarte mult. În Bucureşti mai sunt două echipe, la Cluj şi Oradea altele, care încă nu au primit spijin financiar pentru a se putea înscrie. În maxim trei ani vom avea un campionat puternic, multe din fostele înotătoare care n-au avut şansa să se afirme se reorientează spre polo. Noi avem două echipe, aşa cum prevede regulamentul, una sub 16 ani, cealaltă, a senioarelor, peste 16 ani. Vom avea în schimb în foarte scurt timp o echipă naţională cu jucătoare târgumureşene.
Rep.: Dar priorităţile clubului?
S.M.:
Prioritatea clubului este promovarea valorilor locale, la toate ramurile, fără ca vreuna să deţină prim planul. De ce să aducem jucători din alte locuri, care presupun costuri mari, când ne putem promova propriile valori. Chiar dacă unele discipline nu atrag spectatori la fel ca fotbalul, o echipă locală de volei sau polo, cu jucători localnici, vor aduce în tribune prieteni, colegi, vecini.
Rep.: Aveţi specialişti la toate ramurile?
S.M.:
La volei, îi avem pe doi dintre cei mai vechi în ramură, Paul Bahrin şi Vasile Măcicăşan, care se ocupă şi de selecţia băieţilor la categoriile juniorilor de 12-14 ani. Curând ni se va alătura o altă personalitate în domeniu, Nicu Pop. Echipa din divizia secundă, care evoluează cu jucători exclusiv localnici, amatori, va avea în aceste condiţii, în curând asigurată continuitatea.
Rep.: Dar la polo?
S.M.:
La polo, visul nostru este să constituim o adevărată şcoală de polo la Târgu-Mureş. La această disciplină, marele câştig este noul bazin olimpic. Nu vom mai plăti în alte părţi bazine, ne putem pregăti şi organiza competiţii acasă. Aici îi avem pe cel mai renumit poloist mureşean, Fulop Ferencz, ajutat de Szeghalmi Andrea, la fete, care este şi jucătoare. În paralel, la echipele de băieţi juniori sunt Cristian Ispir, Sorin Şeulean, Răzvan Păltineanu şi Mihai Moldovan, toţi cu pregătire în această ramură.
Rep.: La sportul rege?
S.M.:
La fotbal, avem colaborarea cu Avântul Miheşul de Câmpie, care activează în Divizia D, de care se ocupă Tibi Gabor. Aici s-au ridicat şi portarul Ema Dolha, lucru pe care puţini îl cunosc şi fostul atacant de la FCM, Cosmin Vancea. Echipa nu aspiră mai sus, este axată pe creşterea copiilor din zonă, iar regulamentul impune echipă de juniori. Cei talentaţi vor ajunge la echipe din categorii superioare, ceilalţi vor putea juca la echipa din Liga IV.
Rep.: Ar mai fi înotul?
S.M.:
Secţia de înot, cu preşedinta Szekeres Andrea, îi are antrenori pe Oana Vasilescu şi Alexandra Moldovan. Noile condiţii ne dă speranţe că vom avea în curând şi rezultate. Despre Karting nu avem multe de spus, este un sport costisitor, care merge pe cont propriu. Deocamdată, singurul care trage pentru club este Vlad Moldovan.
Rep.: În ce măsură este sprijinit financiar clubul?
S.M.:
Avem mai mulţi sponsori, dar sprijinul cel mai substanţial l-am primit din partea Primăriei. Trebuie să recunosc, fără ajutorul lor nu reuşeam mare lucru. Aşa cum am spus, faptul că nu mai închiriem bazine în altă parte este un mare avantaj, vorbind de polo şi înot. Practic, banii pe care îi primim de la comunitate, se întorc la comunitate. Închirierea bazinului, masa la Casa de Oaspeţi sau la Casa de Cultură Mihai Eminescu, transportul tot cu firma de transport local.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE