Dumitru Cotoi, la Uila de Bobotează (Video) Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 203 Vizualizări

Dumitru Cotoi, la Uila de Bobotează (Video)

Duminică, 6 ianuarie, în zi de Bobotează, primarulcomunei Batoş, Dumitru Cotoi, a fost prezent în mijlocul locuitorilor localităţii Uila, cu ocazia tradiţionalului spectacol „Măruţ Mărgăritar”, găzduit de Căminul Cultural din localitate.

Diplomă pentru implicare

Cu acest prilej, primarul Batoşului a fost răsplătit de organizatori, Asociaţia Culturală “Floare de cireş”, cu o diplomă pentru implicare în organizarea tradiţionalului eveniment. „Vă mulţumesc pentru acestă diplomă. Cred că vă amintiţi faptul că şi cu ani în urmă am fost prezent alături de dumneavoastră şi, dacă afară nu e chiar gerul Bobotezei, se simte căldura cu care dumneavoastră mă primiţi de fiecare dată şi vă mulţumesc pentru acest lucru, că aţi fost încă o dată alături de mine, de echipa mea, mulţumesc Consiliului Local care sunt prezenţi şi de această dată aici la Uila”, a precizat Dumitru Cotoi.

“Ne vom zbate cu toţii pentru a realiza aceste lucrări”

Cu prilejul spectacolului găzduit de Căminul Cultural din Uila, primarul le-a promis celor prezenţi sprijinul pentru localitatea Uila, priorităţile acestei localităţi regăsindu-se în planurile de dezvoltare ale primăriei Batoş, printre care renovarea Căminului Cultural şi a Şcolii şi, nu în cele din urmă, rezolvarea problemei apei la nivelul localităţii. „Am încercat, ne-am străduit, am depus multe eforturi pentru a face ceea ce este bine pentru satul Uila, pentrucomunitatea de aici. Vă cer ca în continuare să fiţi alături de noi pentru că avem multe de făcut de acum încolo. Îmi aduc aminte că în urnă cu exact un an de zile, pe 6 ianuarie 2012, aici la Uila am spus că vom avea drum asfaltat la Uila. Nu ştiu căţi dintre dumneavoastră au crezut, dar Dumnezeu ne-a ajutat, ne-au ajutat şi unele persoane de bună credinţă, cărora le mulţumesc, şi iată că în 2012  drumul Uila-Batoş a fost reabilitat. Ca o promisiune, nu pentru acest an, pentru anii care urmează, pentru că niciodată nu ne putem baza pe mâine, pe poimăine, pe luna viitoare, vă spun că această clădire, acest Cămin Cultural şi Şcoala de lângă, o să o cumpărăm să o reabilităm, să o  transformăm într-un loc mai frumos, mai primitor, cu mobilier, cu scenă nouă, cu tot ceea ce trebuie. De asemenea, în Uila o mare nevoie este apa, aducţiunea de apă de la Batoş spre Uila. Aceste lucruri nu se vor întâmpla nici mâine, nici poimâine, sau luna viitoare, dar stau în gândul şi în mintea noastră că trebuie realizate. Ca o promisiune vă spun că ne vom zbate cu toţii pentru a realiza aceste lucrări”, a menţionat Dumitru Cotoi.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE