Cei mai buni matematicieni, premiaţi la “Unirea” Invatamant
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 658 Vizualizări

Cei mai buni matematicieni, premiaţi la “Unirea”

Sala Festivă a Colegiului “Unirea” a găzduit joi, 23 ianuarie, festivitatea de premiere a câştigătorilor concursului de matematică “Simon Petru”, organizat de catedra de matematică a Colegiului “Unirea” cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş.

Mulţumiri profesorului Dorel Duca

Noutatea ediţiei din acest an, a XIV-am a constat în includerea  ciclul liceal în concurs, numărul total al elevilor participanţi fiind de 217. “Dacă în anii trecuţi concursul era destinat doar elevilor de gimnaziu, în acest an au fost incluşi şi elevii din ciclul liceal. În mod special transmitem mulţumiri profesorului universitar Dorel Duca de la Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj, care, deşi nu este cu noi la această festivitate ne bucurăm în continuare de susţinerea domniei sale şi de spirijinul său”, a precizat Teodora Boar, directorul Colegiului Naţional „Unirea”.

Treaptă de lansare spre olimpiada

Prezent la festivitatea de premiere, inspectorul şcolar de specialitate Vasile Gânţa şi-a exprimat speranţa ca în anii viitori concursul să se extindă cu participarea altor judeţe. “Felicit că aţi reuşit să duceţi acest concurs vreme de 14 ani. Anul acesta a fost un efort mult mai mare având în vedere că l-am extins şi la liceu. Ne dorim ca pe viitor să devină un concurs interjudeţean. Vrem ca să aveţi contracandidaţi la premiile noastre şi elevi din alte judeţe pe care ne gândim să le invităm la acest concurs. Vrem să facem acest concurs mai puternic, să constituie o treaptă de lansare spre olimpiada naţională unde ne dorim premii, să avem din ce în ce mai mulţi participanţi la faza naţională”, a spus Vasile Gânţa.

Câştigătorii concursului

Cei mai buni matematicieni la ediţia din acest an s-au dovedit a fi Georgiana Anca – Gimnaziul „Romulus Guga” (clasa V-a), Ciprian Floarea – Gimnaziul „George Coşbuc”, Tereza Oprea – Gimnaziul „Mihai Viteazul”, Nicolae Racheriu – Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian” (clasa a VI-a), David  Purcar – Gimnaziul „Omega” (clasa a VII-a), Anda Tenie – Gimnaziul “Tudor Vladimirescu” (clasa VIII-a), Mărginean Alex Buna – Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian” (clasa a IX-a), Sabina Georgescu – Colegiul Naţional „Unirea” (clasa a X-a), Diana Avram – Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian” (clasa a XI-a) şi Roxana Bloj,  Liceul Tehnologic „Ioan Bojor” Reghin (clasa a XII-a).

Sabina Georgescu, punctaj maxim

În cadrul concursului s-a evidenţiat eleva Sabina Georgescu de la Colegiul Naţional „Unirea”, singurul participant care a obţinut punctaj maxim. “Concursul a avut subiecte frumoase, gradul de dificultate nu a fost foarte ridicat. Profesorul Dorel Duca de la Cluj ne-a precizat că acest concurs se doreşte a fi o încurajare pentru cei care participă la olimpiadă. E încurajator faptul că am obţinut punctajul maxim, mă bucur dar nu-mi permit să fiu prea fericită. Mai am mult de lucrat şi de realizat. Urmează pentru mine faza locală a olimpiadei de matematică, ulterior cea judeţeană, concursurile de pregătire pentru faza naţională şi desigur faza naţională. După terminarea liceului aş dori să studiez matematica cu managemant în Londra”, a declarat Sabina Georgescu.

Subiectele  interesante şi bine alese

În concluzie, ediţia cu numărul XIV a concursului “Simon Petru” a fost o reuşită, pe lângă premiile oferite, elevii participanţi având parte de o utilă pregătire în vederea concursurilor ce vor urma. „A fost o ediţie reuşită a concursului, cu un număr de 217 elevi participanţi de la peste 30 de şcoli din judeţ. Subiectele au fost interesante, bine alese, care au reuşit să facă departajarea între cei mai buni şi cei foarte buni. A ieşit totul bine şi copii s-au bucurat de premiile câştigate. Acest concurs este o bună ocazie pentru pregătirea elevilor, pentru autoevaluare în primul rând şi pentru pregătirea participării la concursurile care vor veni, faza judeţeană şi naţională a olimpiadei de matematică”, a menţionat Cristinel Blaga, profesor de matematică în cadrul Colegiului „Naţional „Unirea”, coordonatorul concursului.

Foto : Miruna Obraz

[zizigallery id=1062]

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE