Campania lui Vasile Avram a ajuns la Târgu-Mureş Sport
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 176 Vizualizări

Campania lui Vasile Avram a ajuns la Târgu-Mureş

După vizitele lui Gheorghe Popescu şi Marcel Puşcaş, Vasile Avram este al treilea candidat la preşedenţia Federaţiei Române de Fotbal care a vizitat judeţul Mureş. Fost arbitru FIFA şi conducător al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Avram s-a întâlnit miercuri la Târgu-Mureş cu reprezentanţi ai celor nouă structuri ale judeţului afiliate la FRF.

Au fost prezenţi reprezentanţii echipelor de fotbal, futsal, fotbal feminin şi al centrelor de juniori cu drept de vot din Târgu-Mureş, Reghin şi Sighişoara. Candidatul şi-a prezentat acestora programul său şi planul strategic de redresare a fotbalului românesc pe care intenţionează să-l aplice de la nivelul conducerii forului la care aspiră să preia conducerea. „M-am bucurat să avem un dialog şi am fost foarte plăcut surprins de interesul, curiozitatea şi implicare reprezentanţilor mureşeni. Le-am oferit un contract semnat, care reprezintă un angajament al meu faţă de cluburi, cu elemente şi obiective de performanţă. În acest contract mi-am prezentat principalele promisiuni în primele trei, şase luni, un an. Mi-am asumat responsabilitatea, cu dreptul lor de a-mi cere demisia în cazul nerealizării obiectivelor, nu cum fac politicienii, promit, apoi uită”, a declarat candidatul.

 

Redistribuire, descentralizare, două puncte importante 

 

Acesta şi-a prezentat un mini CV, prin care motiva faptul că planul său este unul foarte real şi se bazează pe o experienţă vastă, nu doar ca arbitru, cum este perceput. În afara carierei din cadrul arbitrajului, a fost fotbalist la nivel de Liga 2, conducător de club, preşedinte la Rapid, secretar general la Astra, vicepreşedinte al Federaţiei Române de fotbal, acestea, ca experienţă fotbalistică. Extrafotbalistic, este absolvent la Drept, cu masterate în Administraţie Publică, la Academia „Alexandru Ioan Cuza”, experienţe internaţionale, alte activităţi în domeniul economic sau administrativ. „Acesta este şi motivul pentru care sloganul meu este „Experienţă, nu experimente”. Toate acestea mi-au dat experienţă şi, cred şi maturitatea de a putea conduce fotbalul românesc”, a afirmat Vasile Avram. În continuare, acesta a declarat că unul din punctele foarte importante pentru ca revigorarea la nivelul de bază, asociaţii judeţene şi centre de copii este descentralizarea. Declinarea competenţelor în privinţa acordării vizelor şi legitimarea jucătorilor la nivelul judeţelor să nu mai fie necesară deplasarea la Bucureşti, lucru care ar uşura mult munca tuturor şi chiar cheltuielile cluburilor de la nivelele inferioare.

 

„Nu am pe nimeni în spate, sunt reprezentantul tuturor”

 

Întrebat despre echipa care l-ar însoţi în cazul câştigării alegerilor din 5 martie, Vasile Avram a specificat că din viitoarea echipă pot face parte actuali membri, sau persoane care se află momentan alături de un alt candidat, în funcţie de competenţe.  „Mulţi mă percep ca fost arbitru, dar, aşa cum am prezentat, am în spate multe alte competenţe. Nu am în spate pe nimeni, nu am şcoli de fotbal sau altceva, eu mă consider reprezentantul tuturor, al fotbalului în general. Nu mă adresez foştilor arbitri, mă adresez tuturor, nu fac o campanie pe imagine, acest lucru ar crea tabere. Din echipă pot face parte şi foşti colegi de naţională care susţin acum un anumit candidat”, a răspuns fostul arbitru.

 

Nepotismul, revizuit, conform legilor şi competenţelor

 

În privinţa alegerii viitoarelor structuri, acesta consideră că în primul rând va decide competenţa, dar va prima respectarea legii. Un alt punct sensibil atins, prezenţa multor membri ai aceleiaşi familii printre angajaţii FRF. „Personalul angajat va fi păstrat în limitele contractelor existente, după care ar începe restructurarea, prin concurs, pe criterii de competenţă. Adevărat, în cadrul federaţiei sunt mulţi din aceeaşi familie pe diverse funcţii. Faptul că am fiu arbitru nu are nicio legătură, el a ajuns acolo prin meritele sale personale”, a spus Avram.

Faţă de bannerul afişat, în care sunt prezentate declaraţii ale unor candidaţi şi ale celor din actuala conducere, Vasile Avram a afirmat că intenţia sa nu a fost de a ataca pe cineva, ci de a prezenta inconstanţa declaraţiilor unor membrii sau candidaţi la conducerea FRF. „Nu am atacat pe nimeni, am arătat doar câteva lucruri care mi se par anormale, păreri care nu ştiu de la ce au fost schimbate după câţiva ani, mai întâi împotrivă, apoi alături de unul sau altul. Ce s-a schimbat faţă de acum cinci sau opt ani?”, a pus întrebarea acesta.

În încheiere, Vasile Avram a declarat că nu are preferinţe cu cine ar dori să participe la un eventual al doilea scrutin, şi că preferă să creadă că va câştiga din primul tur.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE