Home / Cultură / Cu ce noutăți s-au prezentat etnicii italieni la ProEtnica XIII

Cu ce noutăți s-au prezentat etnicii italieni la ProEtnica XIII

stand italieiPurtătorul de cuvânt al Asociației Italienilor din România – RO.AS.IT, Florentina Caragea, a declarat, la cea de-a XIII-a ediție a Festivalului intercultural ProEtnica, că printre cei zece artiști contemporani din rândul minorităților naționale ce au expus o serie de picturi și colaje în cadrul expoziției de arte vizuale și decorative s-a numărat, din partea asociației, și artistul Traian Ștefan Boicescu, care a primit cu bucurie invitația de a-și expune aici lucrările. Pe scenă au urcat și dansatorii Ansamblului folcloric „Di Nuovo Insieme”. 

Opera artistului vizual Traian Ștefan Boicescu include lucrări de tapiserie, pictură și grafică. Asociația Italienilor din România are în prezent 3.000 de membri, iar an de an participă la ProEtnica pentru a promova tradițiile și valorile minorității italiene. „Asociația Italienilor din România a fost înființată în anul 1993 cu scopul de a promova cultura și tradițiile etnicilor italieni din România. Este foarte important să participăm la astfel de festivaluri și, mai ales, la ProEtnica, un festival destul de mare, deoarece iese în evidență tocmai faptul că suntem și noi prezenți aici, minoritatea italiană din România, ne promovăm astfel tradițiile și scopul asociației. Suntem prezenți cu standuri de promovare și materiale editate de asociație, ziare, reviste, CD-uri și cărți despre istoria italienilor din România. Avem și o expoziție a artistului Traian Ștefan Boicescu, care a venit cu trei lucrări, pictură și tapiserie, și a primit cu bucurie invitația de a-și expune lucrările în cadrul festivalului. În asociație, sunt aproximativ 1.000 de membri, în țară fiind înregistrați 3.208 etnici italieni. În București, Suceava și Timișoara sunt cei mai mulți italieni”, a precizat Florentina Caragea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Iulian Sîrbu, mesaj de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

Primarul municipiului Sighișoara, Iulian Sîrbu, a transmis un mesaj prin reprezentanții Primăriei localității, postat pe …