Share

Home / Administratie / Ediția aniversară a Festivalului Sighişoara Medievală bate la ușa cetății!

Ediția aniversară a Festivalului Sighişoara Medievală bate la ușa cetății!

Având tema ”Legende Medievale”, cea de-a XXV-a ediție își propune să aducă Festivalul Sighişoara Medievală la valoarea pe care o merită, și anume a celui mai vechi festival medieval din România care să se bucure de autenticitatea perioadei declarate prin spectacole, muzică și imagine, devenind astfel o poartă de călătorie în timp care să pună în valoare Cetatea Sighișoarei.

Importanţa acestei manifestări constă în puntea de comunicare realizată prin intermediul artei, cu ajutorul genurilor specifice Epocii Medievale. Astfel, pe parcursul celor trei zile, participanții se vor putea bucura de muzică și dansuri medievale, teatru commedia dell’arte, teatru de umbre, teatru itinerant, teatru interactiv pentru copii, jonglerii cu steaguri, ateliere de artă și manufactură medievală, tabăra cavalerilor, arena de turnir a cavalerilor, curtea comedianților, recitaluri de poezie, conferințe, expoziții și video-mapping.

“Sperăm ca, în perioada 27-29 iulie 2018, participanții la cea de-a XXV-a editie a Festivalului Sighișoara Medievală să regăsească bucuria serbărilor medievale din tablourile lui Bruegel și atmosfera de la începuturile acestui festival”, a precizat Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, primarul municipiului Sighişoara.

(Redacţia)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Exerciţii de tragere cu muniţie reală în Poligonul Sângeorgiu de Mureş

În perioada 20 – 24 ianuarie  2020, în intervalul orar 8.00 – 21.00, în Poligonul …

Share
Share