- ligia.voro
- 0 comentarii
- 2219 Vizualizări
Ungaria s-a apropiat cu autostrada de România. M35 la 26 km de granița noastră
21 decembrie 2018Vecinii unguri se apropie cu şoseaua de mare viteză la doar 26 de kilometri de graniţă. Astăzi au inaugurat o nouă porţiune care leagă oraşul Berettyóújfalu de Debreţin.
Doar 26 de kilometri mai despart autostrada din Ungaria de granița cu România. Guvernul maghiar a reușit să construiască în doar un an și jumătate mai bine de 23 de kilometri de autostradă, potrivit Digi24.ro.
Autoritățile din țara vecină au inaugurat azi ultimul tronson al autostrăzii M35 care vine de la Budapesta, dar și un segment din autostrada M4 care va ajunge în România la începutul anului 2020.
„Astăzi inaugurăm ultimul tronson al autostrăzii M35, mai exact 18,7 kilometri lungime și un alt segment de 4,5 kilometri din autostrada M4. Această realizare este foarte importantă. În 2013 a fost ultima dată când am predat un tronson de o lungime atât de mare”, a declarat Robert Nagy, directorul Companiei de Dezvoltare a Infrastructurii, potrivit sursei citate.
„Această inaugurare face parte dintr-un plan național, în așa fel încât să legăm orașele cu drumuri de mare viteză, ca dintr-o localitate în alta să ajungi în 30 de minute. Din acest proiect avem gata 23 de kilometri, iar strategia noastră este să ducem autostrăzile până la granița cu România”, a completat Laszlo Palkovits, ministrul Inovației și Tehnologiei din Ungaria.
Noul tronson va reduce timpul de deplasare din vama Borş până în Debrețin, iar pentru transportatori asta înseamnă timp și bani câștigați. La inaugurarea de joi au participat și oficialități din România.
Guvernul de la Budapesta are un program de dezvoltare prin care își propune să finalizeze 2.500 de kilometri de autostradă. În prezent sunt construiți 1.600 de kilometri, iar alți 980 de kilometri sunt în lucru sau în faza de proiectare.
Cei 26 de kilometri rămași până la graniță vor fi inaugurați la începutul anului 2020, promit autoritățile maghiare.
Foto hartă: digi24.ro
Foto deschidere: arhiva Zi de Zi
- Etichete:
- auto
- autostrada
- Debretin
- M35
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu