Drum lin, domnule Avram…

Pe unii oameni îi ai, pur și simplu, la inimă, și îi păstrezi acolo în suflet chiar dacă nu îi întâlnești zi de zi. Și rămân acolo și atunci când Cel de Sus decide că a sosit timpul și că sufletul e de trebuință în lumea de dincolo (Câteodată, în destin, intervin unii indivizi, dar aceasta e o altă poveste).

Așa mă gândesc astăzi – deja ieri, de când am aflat că “lordul”, cum îi spuneam în gând, de multe ori, Pantelimon Avram a plecat din această lume spre cele veșnice. M-a luat pe nepregătite, e puțin spus pe nepregătite. Mai ales că în urmă cu o săptămână ne întâlnisem într-o cafenea și îmi spusese că a învins într-o bătălie juridică într-o primă etapă. Era optimist și rămăsese să ne vedem la o cafea ca să stăm la o poveste mai așezată, așezată cum era și Domnia Sa.

Profesional a fost un drum de aproape 20 de ani, e mult sau puțin, nu știu cum se socoate, de când ne știam și colaboram. De acolo, din birou, dincolo de discuțiile despre gazul românesc, îmi rămâne în amintire colecția aceea de mașinuțe, o atracție în lumea aceea serioasă și care avea un efect relaxant, de jovialitate într-un domeniu al marilor mize, cel puțin interne, și a micilor-marilor războaie. Din păcate.

Însă, dincolo de funcții, eu am apreciat întotdeauna omul. Omul acela de o calitate rară – și tot mai rară în lumea noastră egoistă și profund individualistă, fără nicio urmă de aroganță, elegant și atunci când avea toate motivele din lume pentru a scăpa o vorbă urâtă sau a ridica tonul. Că om era.

Nu știu și cred că nu o să învăț niciodată a-mi lua rămas bun de la cineva care pleacă, sper eu într-un loc mai bun, însă, domnule Avram, rămâne să ne vedem la o cafea într-o zi pentru că “lorzii” își respectă întotdeauna cuvântul dat…

Drum lin, Dumnezeu să vă odihnească în pace!

Sincere condoleanțe și putere familiei!

Ligia