Share

Home / Administratie / FOTO: Municipiul Sighişoara şi Districtul Wujiang din China, aproape de înfrăţire

FOTO: Municipiul Sighişoara şi Districtul Wujiang din China, aproape de înfrăţire

Primarul municipiului Sighişoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, şi directorul adjunct al Biroului de Afaceri Externe al Districtului Wujiang, Zhu Xing, au semnat joi, 30 mai, Scrisoarea de intenţie privind stabilirea relaţiilor de înfrăţire între municipiul Sighişoara şi Districtului Wujiang, Oraşul Suzhou, Provincia Jiangsu, Republica Populară Chineză.
Potrivit scrisorii de intenţie, părţile sunt de acord să promoveze schimburile prietenoase şi contractele comerciale dintre cele două comunităţi, să dezvolte comunicarea şi relaţiile de colaborare în domeniile ştiinţă şi tehnologie, sport, cultură, sănătate publică, educaţie şi resurse umane, bazate pe egalitate şi beneficii comune.
Primarul Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean a arătat, în cadrul ceremoniei, că, în vara anului trecut, a condus o delegaţie, la invitaţia Asociaţiei de prietenie a Chinei cu Ţările Externe, efectuând o vizită de lucru în Ningbo, Republica Populară Chineză, unde a participat la Forumul Primarilor China – CEEC şi la Târgul de Investiţii China – CEEC în cadrul căruia a fost prezentată şi Sighişoara.
Potrivit edilului, cu această ocazie, la invitaţia primarului Districtului Wujiang, Li Ming, delegaţia sighişoreană a vizitat şi Districtul Wujiang, Oraşul Suzhou, iar în cadrul acestei întâlniri au fost discutate aspecte referitoare la stabilirea unei relaţii de colaborare în vederea realizării unor schimburi în domeniile cultural, educaţional şi economic.
La ceremonia de semnare a Scrisorii de intenţie privind stabilirea relaţiilor de înfrăţire între municipiul Sighişoara, România şi Districtul Wujiang, Oraşul Suzhou, Provincia Jiangsu, Republica Populară Chineză, a participat şi preşedintele Asociaţiei Uniunea Română A Chinezilor din Provincia Jiangsu, Mihai Zhang.
În acelaşi cadru, primarul din Sighişoara şi preşedintele Institutului pentru Comerţ şi Afaceri din Suzhou, Zhao Chixuan, au semnat un protocol pentru dezvoltarea unor oportunităţi de dezvoltare educaţională.
Preşedintele Institutului pentru Comerţ şi Afaceri din Suzhou a arătat că acest protocol prevede pregătirea profesorilor şi studenţilor, schimburi de experienţă între studenţi şi profesori, programe de dezvoltare profesională a personalului din străinătate, dezvoltarea cursurilor de formare şi identificarea oricăror domenii potenţiale de colaborare.

(www.agerpres.ro; Foto: Primăria municipiului Sighişoara)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Theodora Benedek, pretendentă PNL la Primăria Târgu-Mureș: ”Proiectul meu va fi proiectul echipei liberale și al târgumureșenilor”

Trei liberali s-au înscris în competiția internă pentru desemnarea candidatului Partidului Național Liberal la funcția …

Share
Share