Home / Administratie / FOTO, VIDEO: Eroii din Solovăstru și Jabenița, cinstiți de Praznicul Înălțării Domnului

FOTO, VIDEO: Eroii din Solovăstru și Jabenița, cinstiți de Praznicul Înălțării Domnului

Distribuie

Ziua Eroilor a fost marcată joi, 6 iunie de locuitorii comunei Solovăstru, care au dus un omagiu eroilor căzuți în cele două războaie mondiale. Primul moment de aleasă cinstire  a fost la Monumentul Eroilor din faţa Căminului Cultural din localitatea Jabeniţa, deschis de slujba de pomenire oficiată de părintele Vasile Fărcaş și un program artistic susţinut de elevii școlii din localitate.

„În fiecare an, la 40 de zile de la Sfânta Înviere , Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Praznicul Înălţării Domnului, zi dedicată şi pomeniirii eroilor neamului românesc. În această zi cu dublă semnificaţie, istorică şi religioasă, pomenim pe toţi cei care au murit pentru ţară şi neam, pentru credinţă, pentru dreptate, pentru libertate, pentru apărarea ţării şi pentru întregirea neamului. În clipele grele şi hotărâtoare, ei au înţeles că viaţa nu trebuie să se măsoare în lungimea anilor, în bucuria plăcerilor, ci în puterea de muncă, luptă,  jertfă, eroism şi  dragoste. Este nesfârşit de lung pomelnicul de eroi şi martiri ai neamului românesc, ei îşi dorm somnul de veci în nădejdea învierii, alături de strămoşii şi de părinţii noştri, iar pe rămăşiţele lor părinteşti să se ridice măreţul edificiu: România. Fie ca lumina Zilei Eroilor să reverse în inimile tuturor românilor sentimentul de dragoste faţă de ţară şi de neam, împreună cu sentimentul de recunoştinţă pentru toţi eroii neamului românesc, sentiment exprimat duhovniceşte în rugăciuni de pomenire,  şi solemn, în ceremonii de cinstire spre Slava lui Dumnezeu şi demnitatea noastră naţională”, a precizat Mihaela Florea, directoarea Şcolii Gimnaziale Solovăstru.

Eroii din Jabenița, în atenția primarului Ilie Chirilă Tătar

La rândul său, primarul comunei Solovăstru, Ilie Chirilă Tătar, a subliniat importanța cinstirii eroilor nemului, cerând totodată sprijinul celor din Jabenița în vederea realizării  unei lucrări dedicată eroilor din această localitate căzuți în cele două războaie mondiale.

„Aducem aici la Jabeniţa un omagiu eroilor noştri care , atunci când au fost chemaţi să lupte pentru ţară au răspuns prezent.Fără ei, trecutul nu ar avea nicio legătură cu prezentul, cu noi, cei care alcătuim acest prezent, dar nici cu viitorul, reprezentat de aceşti minunaţi copii din jurul nostru. Aş dori ca din cei care au rude trecute pe Monumentul Eroilor de aici din Jabeniţa, sau au cunoştiinţe despre ei, care au poze sau documente ale acestor eroi, să le putem aduna, astfel ca împreună cu o asociaţie să facem o lucrare despre aceşti eroi din Jabeniţa, să putem face cunoscut copiilor ceea ce au reprezentat aceşti eroi. Chiar şi noi, cei mai maturi, privim la anumite nume de pe monument şi nu ştim mai nimic despre ei”, a spus Ilie Chirilă Tătar.

Cinstirea eroilor din Solovăstru

Momentul dedicat eroilor a continut la Monumentul Eroilor din localitatea Solovăstru, amplasat în faţa Căminului Cultural din  localitate.  Slujba de pomenire oficiată de părintele Adrian Ganea a fost urmată de un program artistic oferit de elevii şcolii Gimnaziale din Solovăstru. La loc de cinste a fost căpitanul Iuliu Şerbănuţ, fiu al comunei Solovăstru, căzut la Cotul Donului în cel De-al Doilea Război Mondial, evocat  prin poezia „Eroul din Solovăstru”  scrisă de prof. Ioan Baciu.

„Aducem un binemeritat respect eroilor care şi-au dat viaţa pentru noi în cele două războaie mondiale, pentru ca neamul nostru românesc să rămână unul unit, neam care să arate tuturor că, indiferent de greutăţile care au trecut peste noi, va rămâne mereu în picioare, și va merge cu demnitate înainte, peste voinţa unora care din păcate ne pun doar piedici”,  a subliniat Ilie Chirilă Tătar, primarul comunei  Solovăstru.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Prohibiția pescuitului în 2024

Distribuie Ca în multe alte domenii, și pescuitul are o legislație în vigoare, care stabilește …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.