Home / Administratie / Poziţia Primăriei municipiului Târgu-Mureş în scandalul chioşcurilor de ziare

Poziţia Primăriei municipiului Târgu-Mureş în scandalul chioşcurilor de ziare

Distribuie

„Odiseea chioşcurilor sau cum pot fi manipulaţi târgumureşenii!

 

Chioșcurile de difuzare de carte și presă din Târgu-Mureș care au funcționat ilegal au devenit prilej de replici electorale și manipulare.

12 chioșcuri provizorii din oraș, unele aflate în stare deplorabilă, adăpost pentru rozătoare și focare de infecție, iar altele aparținând unor societăți falimentare sau care nu au catadicsit să plătească taxele obligatorii, vor fi ridicate de pe amplasamentele aparținând domeniului public. Demolarea lor a produs revoltă, deși, o parte, funcționau din 2018 ilegal.

Primăria Târgu-Mureș a trimis, încă de anul trecut notificări pentru plata redevențelor restante, dar până în acest moment, solicitările municipalității au fost, cu bună știință, ignorate.

De exemplu, societatea Ilustrate și Albume SRL care deține cinci amplasamente, la care se mai adaugă altele deținute împreună cu două persoane fizice în baza unui contract de participațiune, a intrat în faliment, dovedit prin sentința nr.168 din 13.04.2018, emisă de Tribunalul Specializat Mureș, dar, cu toate acestea, a continuat să funcționeze ilegal, pe domeniul public, prestând o activitate de comercializare, fără să facă dovada titlului asupra terenului ocupat. Nici cei doi aflați în participațiune nu s-au obosit să-și plătească datoriile până în data de 15.07.2019, datorii care datează de la sfârșitul anului 2017 până la rezilierea contractelor de concesiune.

Amplasamentele eliberate de chioșcurile provizorii aflate în afara legii, vor fi scoase, conform prevederilor legale în vigoare, la licitație, iar în locul lor vor fi ridicate alte chioșcuri de presă și carte.

Ca urmare, scandalul demolării chioșcurilor este unul nejustificat, cu atât mai mult cu cât târgumureșeanul de rând care nu plătește o singură factură la societatea de utilități riscă să rămână fără serviciile pentru care a încheiat un contract.

Primăria Târgu-Mureș rămâne deschisă la orice discuție cu deținătorii de trusturi de presă și carte pentru a găsi cele mai bune soluții pentru viitoarele chioșcuri.

Serviciul Relații Interne și Internaționale
Primăria municipiului Târgu-Mureș”


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

„Turismul în județul Mureș își revine”. Vezi care sunt principalele evenimente culturale din 2024

Distribuie Anul 2024 pare un an extrem de promițător pentru toți turiștii care își doresc …

2 comentarii

  1. Practic e că și cum ați închis farmaciile.

  2. Cum lumea nu stătea la rând să cumpere un ziar, trebuia găsită o soluție, deoarece presa scrisă încă mai asigură informatiile de bază pentru multi târgumureșenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.