Un nou Regal Ecvestru la Târgu-Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1002 Vizualizări

Un nou Regal Ecvestru la Târgu-Mureș

Timp de trei zile, în perioada 26-28 iulie, Clubul Hipic Romsilva Târgu-Mureș va organiza la Depozitul de armăsari de pe strada Insulei competiția Cupa României la Concurs Complet de Echitație, precum și etapă de Dresaj și Sărituri peste Obstacole.

Concursul contează pentru adiționarea de puncte în vederea stabilirii clasamentului pe cluburi și pe sportivi. La întreceri vor lua startul 68 de cai, dintre care 17 de la clubul gazdă. Pentru câștigarea trofeului la categoria copii, juniori, seniori și echipe se vor întrece reprezentanții a 15 cluburi din țară, din București, Cluj, Miercurea Ciuc, Rădăuți, Arad, Târgu-Neamț, Timișoara și alte lcalități.

Ca de fiecare dată, organizatorii pregătesc mai multe surprize pentru spectatori, îndeosebi pentru cei mici. Cupa României va fi decernată la categoriile Copii – individual (Prenovici), Juniori – individual (Novici), Seniori – individual (Novici) și Seniori – echipe (Novici). Festivitățile de premiere vor avea loc imediat după fiecare probă.

Programul întrecerilor va fi următorul:

Vineri, 26 iulie:

Orele 9.00-13.00 – Dresaj

Orele 15.00-17.30 – Probe de obstacole pe diverse categorii

Sâmbătă, 27 iulie:

Orele 9.00-17.00 – Probe de obstacole pe diverse categorii

Orele 17.00-18.00 – Derby

Duminică, 28 iulie:

Orele 9.00-14.00 – Probe de obstacole pe diverse categorii

Orele 14.00-15.00 – Proba Cross juniori și seniori

Orele 15.30 – 6 bare (probă de obstacole, cu înălțime care crește progresiv), probă care va dura în funcție de evoluția concurenților.

*Orele anunțate pot suferi unele modificări, în fruncție de numărul participanților, sau de condițiile meteo.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE