Drumurile naţionale din Mureş, supravegheate zilnic cu opt aparate radar! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2026 Vizualizări

Drumurile naţionale din Mureş, supravegheate zilnic cu opt aparate radar!

Efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în perioada 15 -18 august se vor afla la datorie peste 700 de poliţişti mureşeni din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, transporturi, precum și de la structurile de intervenţie rapidă, investigarea criminalităţii economice, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase.

„Aceştia vor acţiona cu peste 350 de autospeciale pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de această sărbătoare. Manifestări religioase de amploare vor fi organizate la mânăstirile din Sânmartinu de Câmpie şi Recea. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, aproximativ 140 de poliţişti rutieri vor acţiona pe nouă de tronsoane de drumuri naţionale, utilizând în medie, zilnic, opt aparate radar. O atenţie deosebită va fi acordată arterelor rutiere ce converg către Sovata, Sighişoara, Lunca Bradului. Totodată, poliţiştii de la transporturi vor acţiona pe trenuri de călători, în staţiile şi triaje de cale ferată”, se precizează în comunicat.

(Redacţia)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE