- redactia
- 0 comentarii
- 420 Vizualizări
Două titluri și alte 10 medalii pentru tinerii popicari mureșeni
14 octombrie 2019Tinerii popicari mureșeni, cu excepția unei singure probe, au obținut medalii la toate probele în cadrul finalelor individuale ale categoriei Tineret sub 23 de ani. Competiția desfășurată timp de trei zile pe arena târgumureșeană Electromureș a avut o desfășurare plină de neprevăzut, cu numeroase răsturnări de situație, cu victorii decise la ultimele lansări, în special în cadrul întrecerilor la probele scurte, de viteză.
În prima zi s-au disputat probele de la individual clasic, cea mai importantă probă dealtfel, cea care decide și componența tandemurilor în probele de perechi, feminin, masculin și mixt, dar cu implicații în alcătuirea viitoarelor loturi reprezentative la nivelul juniorilor.
Fetele au fost cele care au deschis competiția, cu un frumos succes al componentelor formației gazdă Electromureș Romgaz, care a avut două reprezentante pe podium. Noua campioană a categoriei este Seres Bernadett, care a obținut și un rezultat foarte valoros. Ea a doborât în cele patru manșe un total de 579 popice, cu care poate aspira oricând la podium și în întrecerile senioarelor, chiar în cele internaționale. Pe treapta a doua a podiumului a urcat cu un rezultat de asemenea valoros, cu 561 p.d. Noemi Budoi, de la Siderurgica Hunedoara, nu alta decât campioana mondială la juniori în proba de tandem mixt, disputată în acest an, cucerită alături de târgumureșeanul Szász Levente. Pe treapta a treia a podiumului a urcat o altă compenentă a formației Electromureș Romgaz, Ábrám Monika (550 p.d.), fiind urmată la doar 4 „bețe” de coechipiera Fekete Réka. Dintre cele șase componente a lotului celei de-a doua echipe târgumureșene, CSM, cel mai valoros rezultat l-a reușit Roxana Bordeianu, care cu 525 p.d. s-a clasat pe locul VII.
În proba băieților rezultatele au fost mai puțin favorabile mureșenilor, deși trei dintre componenții CSM Târgu Mureș au fost foarte aproape de podium. Campionul ediției este componentul formației CFR Cluj Roberto Laposi, cu un rezultat de 562 p.d., urmat la doar doi popici de Radu Balaban, de la Inter Petrila. Lupta pentru medalia de bronz a fost foarte strânsă, nu mai puțin de patru sportivi fiind „înșirați” la câte un singur „băț” unul de altul. Pe podium a urcat însă componentul echipei Siderurgica Hunedoara Dacian Bulgaru. El a avut un total de 536 p.d., iar următorii, așa cum aminteam, la câte un singur popic: Szász Tibor Levente, hunedoreanul Bogdan Istodor și Hegyi Rolánd, al doilea mureșean aproape de medalie.
Perechile n-au confirmat în totalitate
În a doua și a treia zi s-au disputat probele rapide, cele de tandem și de la sprint. Perechile de la tandem au fost alcătuite de către antrenorii echipelor participante, în funcție de evoluțiile din prima zi, dar și de valoarea pe care ei erau cei mai în măsură s-o aprecieze. Proba de tandem are particularitățile ei, cei doi parteneri urmând să țină cont și de evoluția partenerului, dar și de ce îi lasă acestuia, lansatorul urmând să fie schimbat după fiecare lansare, cu bila primită de la coechipier. Această probă este eliminatorie și se dispută în două manșe. În caz de egalitate după cele două manșe, se mai lansează câte o bilă de către fiecare component, iar echipa cu total superior se califică în runda următoare.
În această probă, ambele tandemuri feminine mureșene au pierdut dramatic în semifinale, împărțind trepta a treia a podiumului: Szabo Julia-Bato Judit și Maria Ciobanu-Seres Bernadett. În finală perechea Alice Vasile-Cristiana Ioniță, de la Conpet Petrolul Ploieși, a învins tandemul de la Rapid București alcătuit din Denisa Marin și Cristina Popescu.
Disputa întrecerilor băieților a fost și mai dramatică, cel puțin din punct de vedere al mureșenilor. După ce nu au urcat pe podium cu niciun component la clasic, două dintre perechile de la CSM Târgu Mureș a ajuns în „careul de ași”, asigurându-și cel puțin medalia de bronz. Tandemul Hegyi Rolánd-Kötö Kálmán a cedat însă în seminifală cu perechea Radu Balaban-Denis Pădurean, de la Inter Petrila. Aceștia au devenit campionii probei după o finală mai mult decât dramatică disputată cu mureșenii Benke Zoltán-Szász Levente. Aceștia eliminaseră în semifinală tandemul hunedorean Istodor-Bulgaru și în finală se aflau la dor 3 popici față de adversari înainte ultimelor patru lansări. Cu două „goale” când aveau un singur popic de doborât, au reușit din penultima lansare doborârea acestuia și aveau nevoie de doar una de 3 la ultima încercare, cu „plină” în față. Au căzut, incredibil, doar două și s-au văzut nevoiți să se mulțumescă cu argintul.
Proba de tandem mixt are o particularitate aparte. Deoarece la majoritatea cluburilor activează doar echipe de fete sau de băieți, perechile au fost formate în urma unei trageri la sorți. Pe podiumul acestei probe au urcat mureșeni pe toate treptele. Pe prima s-au aflat doi, reprezentând ambele cluburi, Szabo Julia (Electromureș Romgaz)-Hegyi Rolánd (CSM), urmați de perechea Bordeianu-Szász de la CSM, deci o finală mureșeană. Bronz au obținut Ádám Erzsébet (CSM)-Claudiu Feier (Inter Petrila) și Maria Ciobanu (Electro)-Alexandru Ionesi (Inter Petrila).
Cea mai rapidă probă, așa cum îi spune și numele, cea de sprint a vut loc în ultima zi. Aceasta se dispută tot în sistem eliminatoriu, dar este o probă individuală, cu două manșe a câte 20 de lansări (10 la „pline” și 10 „izolate”), iar în caz de egalitate cu trei lansări de baraj. Aici proba fetelor a fost aproape de a se disputa „în familie”. N-a fost însă așa, deoarece după ce Szabo Julia și Ádám Erzsébet au trecut de „sferturi”, alte două mureșence au ratat înrâlnirea din semifinale. Vicecampioana hunedoarei la clasic Budoi și-a luat revanșa față de Seres Bernadett, câștigând apoi și finala, iar Fekete Réka a cedat și ea dramatic cu prahoveanca Alice Vasile. Un argint și un bronz așadar în această probă, completat de un nou bronz la băieți, cucerită de Hegyi Rolánd.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu