ALDE Luduș renunță la sediul oferit de Primărie Luduș
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 344 Vizualizări

ALDE Luduș renunță la sediul oferit de Primărie

În anul 2016, Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), Organizația Luduș, a solicitat Primăriei orașului Luduș un spațiu în care să își desfășoare activitatea. În consecință, între autoritatea locală și ALDE s-a încheiat un contract de închiriere, nr. 186 din 16 martie 2016, având ca obiect folosința spațiului în suprafață utilă de 37,5 metri pătrați, situat în strada Republicii nr. 41, spațiu cu altă destinație decât cea locativă.

Atribuirea spațiului a fost posibilă conform prevederilor articolului 26 din Legea nr. 334/2006, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale: „Partidele politice pot primi cel mult câte un sediu pe unitate administrativ-teritorială. Partidele politice care își încetează activitatea ca urmare a reorganizării, autodizolvării sau dizolvării pronunțate prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești sunt obligate să predea autorităților administrației publice locale, în termen de 30 de zile, spațiile pe care le-a deținut cu contract de închiriere încheiat cu acestea. Spațiile deținute în proprietate vor fi transmise în condițiile legii”.

După patru ani de la semnarea contractului, președintele ALDE Mureș, Dorin Florea, a trimis Primăriei orașului Luduș o solicitare în care se precizează următoarele: „Subscrisa ALDE Mureș, cu sediul în Târgu-Mureș, strada Republicii nr. 48 solicităm rezilierea  contractului dintre Primăria Orașului Luduș și Partidul Alianța Liberalilor și Democraților, având ca obiect închirierea spațiului din Luduș, strada Republicii nr. 41, începând cu data de 1 martie 2020”.

În consecință, Raportul de specialitate întocmit de Gabriela Fleșar de la Compartimentul Domeniul Public și avizat de Șef Serviciu IADP, Anca Năsăudean de la IADP, precum și Raportul de aprobare al primarului Cristian Moldovan au constituit baza legală a Hotărârii Consiliului Local prin care aleșii locali au aprobat rezilierea contractului de închiriere nr. 186 din 16 martie 2016, încheiat între autoritatea locală și Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – Organizația Luduș.

Ioan A. BORGOVAN

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE