Reprezentanții Asociației AUM au transmis vineri, 16 octombrie, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, faptul că în luna curentă începe derularea proiectului ,,Solid – solidari pentru Saschiz”, desfășurat în parteneriat cu Vecinătatea Femeilor din Saschiz și Centrul de Voluntariat Saschiz.
Scopul acestuia este scrierea și dezvoltarea unor proiecte locale de solidaritate, în cadrul cărora vor fi organizate evenimente de consolidare a generației tinere din Saschiz, proiectul desfășurându-se între octombrie 2020 și martie 2021.
,,Tinerii din imagine formează echipa de voluntari ai Corpului European de Solidaritate, naționali şi internaționali: Polonia, Cehia, Germania, Spania și România. Ca activitate şi rezultat final vor fi scrise împreună cu tinerii din Saschiz în total 4 proiecte de solidaritate, care vor avea ca teme subiecte relevante pentru comunitatea locală. Vrem să menționăm că ne bucură mult faptul că putem să ne unim eforturile cu partenerii noştri spre acest scop comun pe care îl avem, şi anume dezvoltarea şi binele general al comunităților locale”, se menționează în cadrul postării.
Andreea ȚIȚIU