Home / Slider / Mureș: Amenzi noi pentru nepurtarea măștii în spații publice!

Mureș: Amenzi noi pentru nepurtarea măștii în spații publice!

Distribuie

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, împreună cu polițiști locali, jandarmi, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat si au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

”În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00 – 5.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/ deschise. Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate peste 140 de societăți comerciale, peste 155 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 1.840 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 136 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19.500 de lei, dintre care 102 sancţiuni, în valoare de 17.500 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală și 34 de sancțiuni, în valoare de 2.000 de lei, au fost aplicate persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/ libera circulație – în intervalul orar 23.00 – 5.00”, a transmis Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Conform aceleiași surse, ”astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului  judeţ.”   

”Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri! Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19”, se mai menționează în comunicat.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

A început Postul Paștelui, cel mai lung și mai aspru post al Bisericii Ortodoxe

Distribuie Luni, 18 martie, a început Postul Paștelui pentru creștinii ortodocși din România și nu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.