Percheziții la mureșeni bănuiți de ilegalități în domeniul silvic Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3627 Vizualizări

Percheziții la mureșeni bănuiți de ilegalități în domeniul silvic

Polițiști din cadrul Biroului Combaterea Delictelor Silvice Mureș au pus în aplicare joi, 1 aprilie, 17 mandate de percheziție domiciliară, în județul Mureș, la sediile și locuințele unor persoane fizice și juridice bănuite de ilegalități în domeniul silvic.

Acțiunile se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori, evaziune fiscală, abuz în serviciu, delapidare și fals intelectual.

”Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019-2020, mai multe societăți comerciale din județul Mureș, având ca obiect de activitate exploatarea forestieră, ar fi extras în mod ilegal din fondul forestier proprietate publică a statului, masă lemnoasă superioară celei licitate și cumpărate, în baza contactelor de vânzare-cumpărare. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la peste 540.000 de lei”, a transmis Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Conform aceleiași surse, ”acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, iar ”la activitate participă și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureș.”

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE