Mâine: UMFST organizează festivitatea de absolvire a promoției 2021 Învățămînt
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 546 Vizualizări

Mâine: UMFST organizează festivitatea de absolvire a promoției 2021

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează miercuri, 28 iulie 2021, începând ora 19.00, pe Stadionul Trans-Sil (str. Insulei din Târgu Mureș), festivitatea de absolvire pentru cei aproximativ 2.000 de absolvenți ai promoției 2021.

Având în vedere contextul epidemiologic actual, cei 1.988 de absolvenți ai ciclurilor de licență și masterat din cadrul celor șapte facultăți: Medicină, Medicină în limba engleză, Medicină Dentară, Farmacie, Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior”, Economie și Drept vor avea parte de o ceremonie care va asigura măsurile de prevenire, iar  accesul studenților, al absolvenților promoției 2021  și al aparținătorilor acestora la eveniment se va face în condițiile încadrării într-una dintre situațiile de mai jos:

– persoane care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

– persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore;

– persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Accesul pe stadion al aparținătorilor se va face la ora 17.00.

Aparținătorii, absolvenții și cadrele didactice vor putea intra pe stadion doar pe bază de brățară de acces obținută de la Liga Studenților din Târgu Mureș.  În caz contrar, accesul pe stadion este strict interzis!

Festivitatea de absolvire va fi transmisă live și va putea fi urmărită pe pagina oficială de Facebook a Universității și pe canalul de Youtube.

Sursa foto: arhivă

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE