Mureș: Dosar penal pentru depozitarea a 1.400 de litri de ulei uzat Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1048 Vizualizări

Mureș: Dosar penal pentru depozitarea a 1.400 de litri de ulei uzat

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mureş, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş, au desfăşurat o acţiune în vederea verificării respectării prevederilor legale privind operaţiunile cu deşeuri.

”Acţiunea s-a desfăşurat la o societatea comercială din comuna Crăciuneşti, având ca obiect de activitate demontarea – dezasamblarea mașinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor. În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că în curtea societăţii au fost depozitaţi peste 1.400 de litri de ulei uzat, reprezentând deşeuri periculoase, cantitate ce nu a fost eliminată. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri și neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase, fiind indisponibilizată cantitatea de peste 1.400 de litri de ulei uzat”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Conform aceleiași surse, cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE