Investiții noi pentru Sighișoara Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 303 Vizualizări

Investiții noi pentru Sighișoara

Primarul municipiului Sighișoara, Ioan Iulian Sîrbu, a anunțat marți, 1 februarie, cu prilejul unei conferințe de presă, că principalele priorități ale anului în curs vizează realizarea Planului Urbanistic General al Municipiului și a Planului Urbanistic Zonal pentru mai multe străzi, precum și realizarea de intabulări, a unui Nomenclator al spațiilor verzi, a unui Studiu de trafic și a unui Plan de Mobilitate Urbană.

”Toate acestea sunt necesare pentru accesarea de fonduri europene. La finele anului trecut am reușit să votăm, să treacă de Consiliul Local și să implementăm Strategia Municipiului Sighișoara, bineînțeles aceasta fiind necesară tot pentru accesarea de fonduri europene”, a precizat Ioan Iulian Sîrbu.

Iluminat public și canalizare

În ceea ce privește utilitățile publice, edilul șef al sighișorenilor a afirmat că ”se lucrează pentru documentațiile necesare modernizăriii și extinderii sistemului de iluminat public, reabilitarea rețelei de canalizare” și ”nu în ultimul rând” pentru realizarea canalizării menajere și a stațiilor de epurare din Hetiur.

”În acest moment am obținut o finanțare pentru realizarea sistemului de canalizare în Hetiur urmând ca în următoarea perioadă, dacă lucrurile decurg conform planului, să scoatem la licitație această lucrare. E timpul ca cei din Hetiur să aibă canalizare, în sfârșit. Am mai depus pentru Hetiur un proiect pentru apă, acesta este pe Programul Național ”Anghel Saligny”, dacă vom reuși și vom obține finanțare pentru acest proiect Hetiurul va avea loc atât rețea de apă cât și rețea de canalizare”, a declarat Ioan Iulian Sîrbu.

Învățământul, una dintre priorități

În aceeași conferință de presă, primarul municipiului Sighișoara a anunțat că învățământul este una dintre prioritățile acestui an.

”Pentru învățământ, anul acesta se amenajează curtea interioară a Școlii Gimnaziale ”Victor Jinga”, vor avea table interactive elevii Școlii Gimnaziale ”Radu Popa” și avem foarte multe documentații în lucru pentru dotarea și modernizarea tuturor școlilor din Sighișoara”, a explicat Ioan Iulian Sîrbu.

Parcuri reabilitate și ștrand redeschis

Sighișorenii vor beneficia în acest an atât de locuri de recreere și de joacă reabilitate, și cel mai probabil și de un skatepark și chiar de un ștrand.

”Așa cum am promis, toate parcurile de joacă vor fi reamenajate, în acest moment deja am primit confirmare că avem mobilierul pregătit, să fie montat. În următoarea lună, probabil dacă timpul ne va permite, vom reutila locurile de joacă, iar în acest an vom înființa cel puțin două parcuri cu locuri de joacă și băncuțe în cartiere unde până acum nu au existat astfel de lucruri. Anul acesta vom lucra și deja se lucrează, am dat ordinul de începere a studiului de fezabilitate pentru skatepark. Anul acesta îmi doresc ca documentația pentru skatepark să fie finalizată și să o dăm spre execuție și, de asemenea, DALI pentru modernizarea Ștrandului Municipal Sighișoara. Doresc ca Ștrandul Municipal după aproape 15 ani de când este închis să funcționeze și să fie redat comunității, administrat de către Municipiul Sighișoara”, a arătat Ioan Iulian Sîrbu.

”Încă avem multă treabă de făcut în Sighișoara, dezvoltarea tuturor zonelor din oraș este tot ceea ce contează și pe asta voi marșa în continuare, bugetul local este în dezbatere publică iar în această lună îl vom vota”, a conchis edilul șef al municipiului Sighișoara.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE