Mureșean la Campionatul Mondial de Darts Sport
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 178 Vizualizări

Mureșean la Campionatul Mondial de Darts

Potrivit eurosport.ro, mureșeanul Laszlo Kadar reprezintă România la Campionatul Mondial de Darts în perioada 2-10 aprilie, într-o competiție transmisă în direct pe Eurosport.

,,Urmează cel mai important meci de când joc darts și am ceva timp. Deocamdată este culmea ca sentiment, am ajuns la cel mai înalt nivel, acesta este visul fiecărui jucător, să ajungă la Lakeside. Ce reprezintă Lakeside? Este casa dartsului, un fel de Wembley la fotbal. Acolo s-au desfășurat primele Campionate Mondiale. Înainte de pandemie au schimbat o dată locația, în O2 din Londra, dar aceea a fost și singura încercare. Succesul nu a fost atât de mare, iar competiția a revenit la Lakeside”, a precizat Laszlo Kadar.

,,Dacă ajung în primii 8, aș fi super-fericit. Am muncit pentru asta, m-am antrenat. Sunt însă ferm convins că și adversarii au făcut același lucru, poate unii au și mai multă experiență, au mai participat la aceste Campionate. Eu sunt la prima participare, am gânduri mari, dar încă nu știu cum am să mă simt pe acea scenă”, a mai precizat Laszlo Kadar.

,,Târgu Mureș a fost cred printre primele orașe din România unde a apărut dartsul electronic. Ne-am întâlnit cu prietenii la un pub, unde avea un darts electronic, am dat drumul la joc și așa a început practic și povestea. Asta s-a întâmplat pe undeva în 1997/98. Mi-a plăcut din primul moment, am continuat să mergem frecvent la acel pub, făceam echipe, puneam și pariuri. Încet-încet ne-am pus pe treabă, am început să facem concursuri pe darts electronic, bineînțeles. În 2000 am ajuns la primul meu turneu internațional, în Liechtenstein. A fost un Campionat European, nu m-am mai lăsat de atunci. Ceva mai târziu, în 2008 ne-am adunat la București mai mulți băieți din țară și de atunci nu am mai lipsit de la niciun concurs”, a adăugat Laszlo Kadar.

Alexandra HAJA

Foto: https://mastercaller.com

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE