Centru nou pentru servicii sociale într-o localitate mureșeană Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 211 Vizualizări

Centru nou pentru servicii sociale într-o localitate mureșeană

Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, într-o ședință de lucru, că proiectul ”Centru multifuncțional pentru servicii sociale” propus a fi realizat în comuna Albești, strada Valea Albeștiului nr. 110, nu se supune evaluării impactului asupra mediului.

Investiția este realizată de către Primăria comunei Albești și propune construirea unui spațiu în care să se desfășoare servicii educaționale extra-școlare, respectiv servicii de consiliere, adresate populației sărace și copiilor acestora, iar în prezent pe terenul respectiv este amenajată o parcare.

”Investiţia propune construirea unei clădiri în regim de înălțime parter cu destinația de centru multifuncţional pentru servicii sociale. Amplasamentul se întinde pe o suprafață totală de 1.968 de metri pătrați, iar suprafața construită desfășurată va fi de 192,5 de metri pătrați. Clădirea va cuprinde o sală multifuncțională, săli de depozitare, camera CT, bucătărie, sala de mese, oficiu, vestiare, hol și grupuri sanitare”, se precizează în Proiectul Deciziei etapei de încadrare, document publicat pe pagina web a Agenției pentru Protecția Mediului Mureș.

(Redacția / Foto: https://ro.depositphotos.com/home.html )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE