Cursuri de introducere în metoda McKenzie la Alpha Transilvania Sanatate
  • Malina Moraru
  • 0 comentarii
  • 376 Vizualizări

Cursuri de introducere în metoda McKenzie la Alpha Transilvania

Ultimul modul din anul 2022 ce privește introducerea aspectelor teoretice şi a conceptului metodei McKenzie în Diagnosticare Mecanică şi Terapie (MDT) conform modului de aplicare al acestora în sistemul musculoscheletal, se desfășoară la Târgu Mureș între 23 iunie și 26 iunie. Cursurile sunt organizate de „Terapia McKenzie-Cursuri” și va avea loc la locația Fundației Alpha Transilvania din cartierul Tudor.

„Accentul în acest curs, primul din seria cursurilor metodei McKenzie, este pus pe evaluare, clasificare şi tratamentul pacienților cu suferinţe ale segmentului lombar, suferinţe manifestate prin prezenţa durerii şi limitare funcţională”, au transmis organizatorii.

Participanţii vor studia şi exersa evaluarea, clasificarea şi procesul de tratament

aferent MDT, prin literatura de specialitate, workshopuri, discuţii şi demonstraţii pe pacient. Clasificarea sindroamelor Derangement, Dysfunction şi Postural este descris în detaliu şi totodată este discutat și planul de tratament corespunzător accentuând procedurile de autotratament al pacientului şi educarea lui. Vor fi prezentate indicaţiile procedurilor terapeutice iar procedurile vor fi de asemenea şi demonstrate şi exersate.

Demonstraţiile directe pe pacienți voluntari, de urmărire a evoluţiei cazului vor clarifica procesul de reevaluare şi permit participanților o înţelegere mai bună şi o viziune clară asupra impactului sistemului MDT cu privire la modificările induse de terapie, asupra stării pacientului pe durata a 2-3 şedinţe de tratament.

Se oferă suport de curs, un manual ilustrat şi o listă completă de referinţe.

„Totodată participanţii vor avea acces la materialul video care cuprinde toate procedurile, la lista de referinţă de pe site-ul web al Institutului Internațional McKenzie precum și un formular de auto-evaluare a cunoştinţelor”, se mai menționează în descrierea evenimentului.

Costul acestui curs este de 1800 lei, pentru cele 4 zile. (suport de curs, manual, cafea și apă din partea organizatorilor)

Rezervarea locului se face prin completarea formularului pe baza căruia veți primi un mail de confirmare a înregistrării și plata unui avans de 300 lei, prin transfer bancar. Plata integrală, tot prin transfer bancar, este obligatorie până în data de 20 iunie.

Mălina MORARU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE