DAW Bența, investiții de 15 milioane de euro Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 651 Vizualizări

DAW Bența, investiții de 15 milioane de euro

Aproximativ 50 de reprezentanți ai principalelor companii mureșene care dezvoltă proiecte imobiliare, ai unor instituții publice și profesioniști din domeniile conexe construcțiilor, imobiliarelor și arhitecturii au participat luni, 23 mai, la conferința ”Mureșul Rezidențial 2022. Dezvoltarea durabilă.”

Evenimentul a fost organizat în incinta restaurantului ”Cocoșul de Aur” din Târgu Mureș de către echipa cotidianului Zi de Zi și a revistei economice Transilvania Business cu scopul de a dezbate public și interactiv proiectele care transformă orașul, viața oamenilor și economia mureșeană, precum și de a prezenta cele mai atractive proiecte imobiliare și cele mai importante investiții de pe piața construcțiilor mureșene.

DAW Bența, plan de dezvoltare în ritm alert

Noutăți din domeniul materialelor necesare construcțiilor au fost aduse de către Radu Merdari, director executiv al companiei DAW Bența, o companie care este în mare măsură un numitor comun pentru majoriatatea dezvoltatorilor mureșeni, prin produsele și serviciile pe care le oferă. Înainte de a purcede la interviul propriu-zis, lui Radu Merdari i s-a înmânat o distincție și un tablou cu o fotografie reprezentativă pentru DAW Bența ca recunoaștere a performanțelor și valorii companiei.

Pentru echipa DAW Bența, ultimii doi ani de activitate a presupus luarea unor decizii rapide de adaptare în contextul crizei sanitare. Pe de altă parte însă, a spus Radu Merdari, “este un lucru cunoscut că sectorul rezidențial și piața materialelor de construcții în cazul nostru au avut o dezvoltare surprinzătoare în această perioadă, uneori chiar ieșită din comun. Este adevărat că această creștere în piață a venit la pachet cu o creștere la fel de spectaculoasă a prețurilor pentru o bună parte din materialele de construcții, urmată în același timp de lipsa acută a multora din aceste tipuri de materiale din cauza diversilor factori logistici sau de materie primă care au intervenit. Cu toate acestea și cu toată această perioadă provocatoare, și nu neapărat în sensul pozitiv, putem spune că compania DAW Bența este pe val, aspect care ne creează satisfacție”.

Directorul executiv al companiei a anunțat că vor fi continuate în ritm alert planurile de dezvoltare, mai ales a unităților de producție.

“Este aproape finalizată o investiție de circa 6 milioane de euro într-o unitate de producție pentru cărămizi decorative aparente, se numesc Meldorfer. În același timp este deja aprobat de către acționarii companiei un plan de anvergură, de circa 15 milioane de euro, care se va derula în perioada 2023-2024 și care presupune dublarea capacității de producție pentru vopsele și tencuieli, de asemenea un centru logistic diferit de cel pe care îl avem acum, cu o capacitate dublă, asigurându-ne posibilitatea de creștere semnificativă a lucrărilor. Pe de altă parte, zona și sistemele de termoizolații vor fi în continuare vedete în România și nu numai, și în acest sens studiem diverse variante de creștere semnificativă a capacităților noastre pentru producția adezivi și polisțiren expandat”, a continuat invitatul.

DAW Bența este un producător și furnizor de materiale de finisaj și protecție pentru clădiri, de la vopsele lavabile, în interior – exterior, albe sau colorate, lacuri și glazuri pentru lemn și metal, până la sisteme de termoizolații și tot ce ține de finisajele fațadelor, soluții epoxidice de protecție pentru pereți și patrdoseli și, nu în ultimul rând, sisteme speciale de renovare a clădirilor istorice. Toată această gamă de produse este reunită sub brandul Caparol și oferă soluții cam pentru orice aplicație în acest domeniu.

Întrebat despre rețeta succesului companiei, Radu Merdari a punctat astfel elementele cheie care definesc ascensiunea și dezvoltarea producătorului mureșean: “Ca o regulă generală, succesul probabil că presupune muncă continuă și perseverență. În cazul nostru particular, pe lângă aceste ingrediente sigur că este, așa cum am spus, gama de produse extrem de vastă și care oferă soluții pentru o multitudine de aplicații. În al doilea rând, strategia de dezvoltare a companiei care a presupus încă de la început, pe de o parte, crearea unităților de producție pentru produsele pe care noi le numim strategice. În al doilea rând, dezvoltarea unei rețele de depozite regionale cu scopul de a fi aproape de partenerii noștri, în special partenerii constructori, o rețea de magazine reunite sub numele Caparol Center, dezvoltată la nivel național și care prezintă produse în mod particular, și o rețea națională de parteneri distribuitori”.

Alex TOTH, Ligia VORO

Foto: Bristena

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE