Peste 350 de tineri implicați în activități antidrog Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 251 Vizualizări

Peste 350 de tineri implicați în activități antidrog

La Festivalul „Sighișoara Medievală” și Festivalul Văii Mureșului, ce au avut loc weekend-ul trecut, peste 350 de tineri au participat la activitățile de prevenire a consumului de droguri realizate de reprezentanții Agenției Naționale Antidrog.

Pe parcursul desfăşurării celor două festivaluri, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Mureș din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, în parteneriat cu reprezentanţi ai Inspectoratului Județean de Poliție Mureș și Grupării Mobile de Jandarmi „Regele Ferdinand I” Târgu Mureş, s-au aflat în mijlocul participanţilor şi au transmis informații, mesaje și recomandări preventive, de descurajare a consumului de droguri.

„Astfel, împreună cu voluntari instruiţi în domeniu, au asigurat, permanent, pentru participanţii la cele două festivaluri, servicii de informare, educare si conştientizare, în vederea prevenirii consumului de droguri. În incinta festivalurilor au fost amplasate standuri de prevenire a consumului de droguri, care au furnizat participanţilor toate informaţiile necesare, riguros fundamentate ştiinţific, privind riscurile şi consecinţele negative ale consumului de substanţe psihoactive şi modalităţile de protecţie individuală, pentru evitarea angajării în astfel de comportamente de risc. Peste 350 de tineri au putut experimenta „ochelarii de droguri” ce simulează o gamă largă de efecte care pot fi declanșate de consumul de droguri, precum şi „ochelarii de alcool”, ce simulează o intoxicație puternică cu alcool. Pe toată perioada festivalurilor, pe ecranele special amenajate, au rulat spoturi-video ale campaniilor Agenției Naționale Antidrog, iar prezentatorii evenimentelor au transmis mesaje antidrog spectatorilor prezenți la concerte” a informat prin intermediul unui comunicat de presă, Biroul de presă al CPECA Mureș.

Ioana MĂRGINEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE