Home / Cultură / VIDEO, FOTO: Ultimul ”vânător de albine”

VIDEO, FOTO: Ultimul ”vânător de albine”

Distribuie

Cei care au trecut duminică, 25 septembrie, pragul Muzeului Etnografic ”Anton Badea” din Reghin au avut inedita ocazia de a păși pe ”Drumul Mierii” alături de unul din cei mai inediți apicultori din România, Mihai Grama, ultimul apicultor din România care mai practică vânătoarea de albine. Evenimentul a făcut parte din seria de manifestări culturale organizate sub egida ”Zilele Culturii Reghinene” desfășurate în perioada 23-25 septembrie 2022.

„În luna septembrie, după data 14 septembrie, Ziua Crucii, are loc un obicei popular intitulat ”Retezatul stupilor”, la care se adaugă și „Bărcuitul stupilor”, reper în calendarul apicol, respectiv momentul în care se făcea vânătoarea de albine. Pentru a aprofunda mai bine aceste lucruri am invitat un apicultor de seamă, Mihai Grama cu o vastă activitate și pezentă în fel de fel de reportaje, reviste și emisiuni. Este poate cea mai potrivită persoană de la care să aflăm lucruri legate de albinăritul primitiv. Sunt lucruri mai puțin cunoscute de către publicul larg, și sunt convinsă că e bine să le cunoaștem chiar de la o persoană extrem de avizată cum e cazul lui Mihai Grama”, a precizat Roxana Man, managerul Muzeului Etnografic ”Anton Badea”.

Ziua Crucii și fagurele de leac

”Drumul mierii” a avut parte de mai multe benzi reprezentate prin activități menite să prezintă etapele calendarului apicol: prezentarea principalelor activități desfășurate de stupar pentru obținerea mierii, vizionarea unor filme documentare cu prezentarea vânătorii de albine, demonstrații practice cu recoltarea mierii (Retezatul stupilor), prezentarea expoziției etnografice Ocupații arhaice – Albinăritul, atelier de creație și povestiri – Albina harnică și nu în ultimul rând degustarea unor sortimente de miere marca Mihai Grama.

„Nu m-am săturat de meseria asta și sper să nu o fac niciodată. De la bunicul meu de pe Valea Gurghiului de la Orșova pe nume Dumitru Moldovan am învățat bărcuitul, vânătoarea de albine, îndeletnicire care nu se mai practică nicăieri în Europa. Sincer vă spun că sunt singurul care face așa ceva în ziua de azi. Era pe vremuri tradiția ca de 14 septembrie, de Ziua Crucii, fagurele scos din scorbură era tămăduitor. Era de leac, la un bătrân sau la o muiere betejită, la care i se ducea acest fagure de miere. Deși oamenii mai aveau stupi pe lângă casă, mai bun era fagurele din pădure, era mai de leac decât ce avea omul acasă. Era un fel de sacrificiu. Așa cum era de Ignat, se sacrifice un porc, sau de Paște un miel, exact așa era de Ziua Crucii, sacrificarea unui stup găsit în urma bărcuitului. Scopul era ca fiecare să ducă acasă din scorbura din pădure un fagure de leac. Aici la muzeu a fost prezentat un film făcut prin anii 60 de către Studiourile Alexandru Sahia în care apare bunicul meu, film care prezintă, fără sonor cei drept, acest obicei al bărcuitului. Am suplinit eu vocea filmului, și am oferit explicațiile necesare despre cum decurgea pas cu pas vânătoarea de albine”, a precizat Mihai Grama.

Mierea, brand de țară

Patosul acestuia când vine vorba de albine, de albinărit este unul cât se poate de evident, prezența lui Mihai Grama la muzeul reghinean nu a făcut decât să confirme asta. „Am lucrat și în afara țării și acolo am învățat că de fapt reușita unei afaceri nu e doar să produci și să vinzi en-gros în afară. Nu acesta este succesul, el este atunci când închizi lanțul, de la furcă la furculiță, de la producător la consumator pe cea mai scurtă cale. Regula numărul 1 este să nu faci rabat de la calitate. În desele mele demersuri am tot spus că aceste produse ale mele înregistrate ca și produs montan trebuie să ajungă un brand de țară. E o chestiune doar de timp deoarece nu putem la infinit să vindem en-gros afară tot ce e mai bun din țara asta, fructe de pădure afară, cuperci afară, animale vii pe patru picioare afară, lemnul rotund afară, practic tot afară, și mă tot întreb până când facem asta? Am fost peste tot în țară, satisfacția mare a fost când au venit la mine oameni în vârstă și care mi-au spus că de 50 de ani nu au mai gustat așa o miere. Se luminează la față efectiv când se reîntâlnesc cu acel gust știut din copilărie”, a spus Mihai Grama.

 Mihai Grama nu a venit cu mâna goală la muzeu, a venit cu un bogat sortiment de miere și produse apicole care au putut fi degustate sau chiar achiziționate de cei prezenți. „Aici la muzeu am prezentat undeva la zece produse apicole montane. Ca să vă faceți o idee, bunicul meu avea toate acestea într-o bucată de fagure cât palma mea. Mușcai din acel fagure și găseai gustul la toate cele zece produse care le-am expus eu aici la muzeu”, a subliniat Mihai Grama.

Alin ZAHARIE


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Evenimente culturale organizate la Târgu Mureș de Asociația Dacii Liberi

Distribuie Asociația Dacii Liberi, în colaborare cu Asociația Obștească „Monumentum” și Biblioteca Județeană Mureș organizează …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.