Conferința „Actul medical în perspectivă creștină” la Hotel Grand Învățămînt
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 298 Vizualizări

Conferința „Actul medical în perspectivă creștină” la Hotel Grand

Hotel Grand din Târgu-Mureș găzduiește sâmbătă, 15 octombrie, ora 14 conferința intitulată „Actul medical în perspectivă creștină”, susținută de doi invitați distinși, un medic și un teolog: prof. univ. dr. Miron Alexandru Bogdan și conf. univ. dr. Nicolae Adrian Lemeni. Evenimentul este organizat de Asociația Generații Iubite și Ocrotite (GIO) și Parohia caritativă „Sf. Ierarh Nicolae” din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.

Potrivit organizatorilor, eevenimentul este adresat comunității medicale din Târgu-Mureș și tuturor celor care sunt interesați să aprofundeze relația dintre știința medicală și credință. Conferința va fi susținută de către doi conferențiari de referință în domeniul lor, prof. univ. dr. Miron Bogdan, medic primar de medicină internă și pneumologie și profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, și conf. univ. dr. Nicolae Adrian Lemeni, directorul Școlii Doctorale „Dumitru Stăniloae” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

„Întâlnirea se dorește a fi un dialog interdisciplinar în care se va discuta despre modul în care perspectiva creștin-ortodoxă este complementară cu perspectiva medicală, amândouă contribuind la fortificarea sănătății omului în ansamblul său, trup și suflet. Prima parte a conferinței va consta din prezentarea celor două prelegeri: „Omul iconic. Întâlnirea dintre perspectiva creștin-ortodoxă și cea medicală” (prof. univ. dr. Bogdan Miron) și „Puterea transfiguratoare a iubirii jertfelnice și a credinței în slujirea medicală” (conf. univ. dr. Adrian Lemeni). A doua parte va fi dedicată întrebărilor și răspunsurilor, nelipsind o scurtă pauză de cafea în care participanții vor putea socializa și discuta pe marginea subiectului abordat”, a precizat Pr. Marius Fărcaș, Parohia caritativă „Sf. Ierarh Nicolae” din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș.

Potrivit acestuia, Asociația GIO, co-organizator al acestui eveniment, este primul centru pro-viață din județul Mureș, care ajută femeile aflate în criză de sarcină, cu risc de a abandona copiii, oferind sprijin material, emoțional, medical și spiritual în duhul Evangheliei Domnului Iisus Hristos.

(A. Z.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE