Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027” lansat la Târgu Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 810 Vizualizări

Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027” lansat la Târgu Mureș

Sub sloganul ”Împreună dezvoltăm Regiunea”, peste 170 de reprezentanți ai administrației publice centrale și locale au participat miercuri, 23 noiembrie, la Business Hotel din Târgu Mureș, la evenimentul de lansare a Programului ”Regiunea Centru 2021-2027”, în cadrul unui eveniment organizat de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.

O delegație a Comisiei Europene, reprezentanți ai Guvernului și invitați din toate județele Regiunii Centru au participat la prezentarea publică a noului Program, aprobat prin Decizia 7893 din 26 octombrie 2022 a Comisiei Europene. Astfel, în următorii șapte ani se vor investi – în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – peste 1,15 miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile, la care se vor adăuga peste 230 milioane de euro cofinanțare din partea Guvernului României, resurse care vor fi gestionate de ADR Centru pentru dezvoltarea regiunii noastre.

Nouă priorități de finanțare

Programul ”Regiunea Centru 2021-2027” a fost elaborat, în cadrul unui larg parteneriat regional, de către Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru în calitate de autoritate de management. Prin acest program, ADR Centru va finanța atât proiectele autorităților publice, cât și ale mediului privat.

”Noi, la ADR Centru, avem responsabilitatea coordonării și supravegherii acestui proces, până în anul 2029. Vom trece acest examen, așa cum spune și sloganul programului, împreună cu autoritățile și organizațiile din Regiunea Centru, astfel încât fiecare cetățean din cele șase județe ale regiunii să devină conștient de eforturile noastre reunite și mândru că este beneficiarul acestor investiții. Misiunea noastră constă în asigurarea unei dezvoltări reale, cu banii nerambursabili alocați de Uniunea Europeană. Suntem încrezători în capacitatea noastră de a implementa acest program nou, adaptat realităților regiunii, adaptat nevoilor cetățenilor”, a afirmat Simion Crețu, director general al ADR Centru.

Programul lansat la Târgu Mureș cuprinde intervenții pe toate cele cinci obiective de politică ale UE și este constituit din nouă priorități de finanțare care se adresează următoarelor domenii: susținerea procesului de cercetare, dezvoltare și transfer tehnologic de la nivel regional în domeniile de specializare inteligente regionale; sprijinirea dezvoltării IMM-urilor regionale; sprijinirea procesului de digitalizare a serviciilor publice locale și a IMM-urilor; măsuri de eficiență energetică pentru clădirile rezidențiale și clădirile publice de la nivel regional; dezvoltarea mobilității urbane durabile; modernizarea infrastructurii de transport județene; investiții în infrastructura educațională pe toate palierele de învățământ; dezvoltarea turismului durabil și a patrimoniului în zonele rurale; susținerea regenerării urbane, a conservării patrimoniului și dezvoltării infrastructurii de turism și cultură din zonele urbane din Regiunea Centru.

La eveniment au participat și Mara Togănel – prefectul județului Mureș și Péter Ferenc – președintele Consiliului Județean Mureș și al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE