Bujorii au înflorit la Zau de Câmpie Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 790 Vizualizări

Bujorii au înflorit la Zau de Câmpie

Custodele Rezervaţiei naturale de Bujori de la Zau de Câmpie, Ciprian Cenan, a anunţat că primii bujori au început să înflorească.

„Momentul mult așteptat a sosit! Primul bujor de stepă care dă startul noului sezon de vizitare! Sunt abia la început, dar ne așteptăm ca în zilele următoare să înflorească și alții. Ca de obicei rugăm insistent vizitatorii să respecte zona și potecile special create pentru ei”, a publicat acesta pe pagina de Facebook a rezervaţiei.

Rezervaţia naturală de bujori de la Zau de Câmpie a fost înfiinţată în 1932 de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul şcolii româneşti de botanică şi a fost declarată monument al naturii în acelaşi an. Iniţial avea o suprafaţă de 2,5 hectare. În 1944 a fost salvată de la distrugere şi extinsă la o suprafaţă de 3,5 hectare, de Sancraian Marcu.  A fost dezvoltată datorită efortului de peste 60 de ani depus de Marcu Sâncrăianu, continuat de ucenicul acestuia, Octavian Călugăr, din 2008 până în luna septembrie 2017, iar din 2017, custode onorific a devenit Ciprian Cenan.

 Cu o vechime de peste 10000 de ani, bujorul de stepă de la Zau de Câmpie are o culoare roşu purpuriu şi creşte în tufe care au o înălţime cuprinsă între 10 şi 30 centimetri. Perioada de înflorire se întinde pe 2-3 săptămâni, în lunile aprilie-mai, în funcţie de condiţiile meteo. Floarea rezistă 10 zile, o tufă având mai mulţi boboci care nu se deschid concomitent. Bujorul de stepă are nevoie de o perioadă cuprinsă între 5-7 ani din momentul  în care sămânţa ajunge în sol, ca să înflorească.

Rezervaţia de la Zau de Câmpie are două loturi: lotul A, declarat grădină botanică în 1932, şi lotul B, cu suprafaţă de un hectar, care a fost declarată grădină botanică în 1959-1960. În rezervaţia de sus, de 2,5 hectare, înainte de 1950 erau sub 10.000 de exemplare, la inventarul din 2014 erau 20.000 de exemplare, iar în rezervaţia de jos, care are un hectar, sunt peste 30.000 de exemplare.

Foto: Ciprian Cenan

Redacţia

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE