INTERVIU. Raluca Marian, ”doctor al sufletului” prin Literatură, pentru elevii de la ”Papiu”

Predă Limba și Literatura Română de două decenii și un pic, perioadă în care a reușit să demonstreze cu succes că Literatura nu se învață (doar) prin tehnica memorării și prin alte metode clasice, ci utilizând și o ”rețetă” demnă de un ”doctor al sufletului” modern din care nu lipsesc imaginația, sensibilitatea, abordarea culturală extinsă și foarte multă emoție.

”Literatura ar trebui să genereze o stare de conștientizare a ceea ce ne dorim de la viață și mai ales să știm să alegem Binele, în orice situație să alegem Binele. Într-o lume în care nuanțele un pic se estompează, în care câteodată granița dintre Bine și Rău devine atât de fragilă, cred că doar Literatura poate să ne reamintească câte frumusețe mai există în lume și câtă bunătate”, mărturisește în interviul următor Raluca Marian, profesoară la Colegiul Național ”Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, care în acest an școlar și-a îndrumat și motivat elevii înspre obținerea a patru locuri 1 la diverse olimpiade și competiții școlare naționale.

Reporter: De cât timp sunteți dascăl? Ce ne puteți spune despre dumneavoastră?

Raluca Marian: Trebuie să mă întorc destul de mult în timp, câteodată nu-mi vine nici mie să cred că au trecut 20 de ani de când predau, chiar am intrat în cel de-al 21-lea an. Doi ani am predat la Liceul de Construcții, care acum se numește Grupul Școlar ”Constantin Brâncuși”, acolo m-am titularizat, iar după doi ani am trecut la Colegiul ”Unirea” unde am poposit zece ani, iar concomitent după aceea am trecut și la Colegiul ”Papiu” unde am rămas până în prezent. Așadar ”m-am plimbat” puțin, făcând și câte două ”popasuri”, la Inspectoratul Școlar Județean, unde în două mandate distincte, pe perioade de un an, am fost inspector școlar de imagine, activitate care mi-a fost foarte dragă deoarece a fructificat latura care e esențială în disciplina pe care o predau, comunicarea, întâlnirea cu ceilalți, încercarea de relaționare, de transmitere și de informație, dar și de emoție.

Rep.: Cum v-ați descoperit chemarea către profesia de dascăl?

R.M.: Inițial am descoperit Literatura, am adorat-o de când eram copil, poate și din cauză că am avut la dispoziție o bibliotecă enormă pe care a clădit-o tatăl meu și de aceea cartea mi-a fost mereu la îndemână. Ulterior, Medicina a fost visul meu și de aceea am și urmat profilul specializat de Chimie-Biologie la liceu, iar apoi întâlnirea cu Literatura s-a realizat natural, și din cauza faptului că profesoara mea de Limba Română, doamna Neagoe, a știut să fie caldă, a știut să fie umană, a știut să mă descopere și să mă fructifice, lăsându-mi întotdeauna libertatea de a scrie, de a gândi. Mi-am dat seama că mi se potrivește, chiar dacă acest lucru l-am realizat abia la finalul clasei a XII-a, până în ultima sută de metri gândul meu clar fiind Medicina. În alte interviuri chiar am declarat că doar am nuanțat acest domeniu, deoarece consider că medicul dacă are grijă prioritar de trupul nostru, un profesor are grijă prioritar de suflet, și atunci vreau să cred că sunt și eu o formă de doctor, ”doctor al sufletului”. Într-un alt interviu mai spuneam că am rămas marcată la un moment dat de o piesă de teatru pe care am vizionat-o, în care se urmărea găsirea unei soluții la un eventual transplant de suflet. Și vreau să cred că ceea ce încercăm să facem și pe tot parcursul vieții noastre este să încercăm să descoperim suflete care poate și-au pierdut direcția sau care poate și-au uitat nuanțele și să le reactivăm prin intermediul Literaturii, care rămâne pentru mine cea mai frumoasă poveste și cea mai frumoasă realitate.

Rep.: Activitatea de dascăl este o profesie, un job, sau mai degrabă o vocație?

R.M.: Cred că o găsim în ambele ipostaze. Eu vreau să cred că este o vocație, deoarece devine vocație, chemare, în momentul în care i te dedici complet. În momentele de pauză gândul continuă să migreze, să caute soluții, caută, creează asocieri, încearcă să găsească metoda cea mai potrivită de a preda anumite elemente, când devine așa, sursă continuă de căutare și de încercare de perfecționare, astfel încât fie că ești acasă, fie că ești în concediu, fie că ești în afara orelor de școală, nu se termină niciodată. Lecția din mintea noastră e permanentă și permanent jonglezi între statutul de profesor și statutul de elev pentru că până la urmă în mod continuu ne întrebăm oare cum putem să ajungem cu informația noastră atât în sufetul copilul, dar și în mintea lui, și să persistăm să rămână informația acolo. Vreau și îmi doresc ca toți colegii mei sau toți cei care aleg învățământul să înțeleagă, chiar dacă poate la început cred ei că ar fi o slujbă sau o ocupație potrivită, că nu prea ai cum să supraviețuiești acesteia dacă nu iubești ceea ce faci.

Rep.: Aveți anual elevi care performează la fazele naționale ale competițiilor școlare, însă nu sunteți doar profesoara lor, sunteți de fapt profesoara tuturor elevilor din clasă. Cum reușiți să vă motivați elevii să le placă materia pe care o predați?

R.M.: Cred că răspunsul ar trebui să îl ofere prioritar elevii. Nu cred că reușesc să îi motivez pe toți, deși într-o lume ideală sau visul meu măreț este de a reuși să ajung la fiecare. Vreau să cred că orientarea unora spre Literatură sau spre concursurile școlare e generată prioritar și de impactul meu, dar și de fondul lor sufletesc. Trebuie să ai și o anumită predispoziție, poate o afinitate pentru disciplina respectivă. Vreau să cred că apar și performanțele în momentul în care nivelul rămâne ridicat. Până la urmă, mă adresez tuturor. Contează și capacitatea noastră de a observa talentul, de a-l observa și pe cel care poate, care își dorește, pentru că de multe ori de-a lungul timpului am avut și elevi extrem de emotivi spre care a trebuit să mă orientez, a trebuit să îi descopăr. Intru zilnic la cinci-șase clase, mă întâlnesc cu aproximativ 150 de elevi și câteodată poate e greu să observi nuanțele fiecăruia, dar vreau să cred că dacă privești cu atenție sigur descoperi și elevul mai timid dar pasionat, descoperi poteca aceea care se dorește a fi bătătorită sau pe care se dorește să depui semințele care nasc flori. Literatura are nevoie de o sensibilitate aparte, de o nuanță cu care poate te naști, o ai acolo în tine. Eu le permit elevilor să participe pentru că nu trebuie să alegem mereu elevii care trebuie să câștige, ci pe mine mă bucură faptul că ei evoluează. Rolul nostru este să îi observăm și pe cei care doresc, și pe cei care ar putea să încerce. Când îi aud ieșind de la competiții spunându-mi că au scris cum au putut mai bine, și îi simt extrem de mulțumiți, restul parcă nu mai contează. Aceea e mulțumirea de a fi încercat tot ceea ce poți. Recunosc, am și un mare avantaj, faptul că predau la un liceu care are prestanță, valoarea există, elevii vin cu un fond, cu o substanță aparte, alături de care e mai ușor să construiești. Depinde mult de elevi, dar depinde și de dascăli, să încercăm să ne perfecționăm, să oferim informații, mai ales că o mare parte a competițiilor actuale s-au transformat în concursuri de cultură generală. Olimpiada de Literatură nu mai e exclusiv de Literatură. Unele dintre cerințe vizează într-adevăr doar partea de teorie literară, unele vizează doar creativitatea, dar eseul implică o abordare culturală, de la Artă la Pictură, de la Sculptură la Muzică și Literatură universală, fiindcă se dorește o extindere a informației. Aceasta este și o mare provocare, dar și o necesitate de a citi continuu și de a face apoi analogii. Astfel, olimpiadele sunt forme prin care evoluăm și prin care construim oameni adevărați, oameni compleți, care înțeleg că prin lectură ți se formează o viziune și vreau să cred că viziunea și informația rămâne cea mai mare putere pe care o putem avea asupra vieții proprii, dar și asupra vieții celorlalți.

Rep.: În urmă cu 20-30 de ani, o oră de Literatură însemna, în mare parte, memorarea și reproducerea unor informații și texte sub formă de comentarii literare. Pe ce se pune astăzi accentul la orele de Literatură?

R.M.: E un cumul de factori. Cel mai adesea este greu deoarece spuneam și anterior că trebuie să te reinventezi. De multe ori am senzația că regizez un spectacol în care mă transform în actor, în regizor, în figurant. Construiești permanent scenarii. De multe ori scenariile funcționează, uneori nu funcționează. Câteodată e și obositor, dar întotdeauna e provocator. Mijloacele tradiționale se mențin parțial, scrisul pe tablă, schemele, utilizarea monologului, dar în rest încerci să instigi cunoașterea, să provoci, să pui întrebări, să folosești mijloacele media, încercăm să le distribuim roluri și elevilor, să lucrăm pe grupe, încercăm să îmbinăm mai multe metode cu ținta de a gândi, de a face asocieri. Cel mai adesea ora începe cu focalizarea sau cu plasarea în fața unei imagini care poate să fie abstractă, de la pictori, sculptori, Brâncuși de exemplu. Încerci să te pliezi, poți porni de la o piesă muzicală, poate să fie muzică clasică, dar poate să fie și o melodie actuală, contemporană, care cumva induce direcția pe care vei merge ulterior. Cred că această ”spargere a gheții” cum se numește are rolul de a crea unele așteptări și vreau să cred că după aceea direcția lecției se îndreaptă spre scopul mai mare pe care îl ai. E o greutate, dar frumoasă. Programa vizează mai puțin Literatura contemporană, învățăm mai mult Literatura trecutului, și atunci noi trebuie să o ancorăm la realitatea la care trăim, ca ea să rămână atrăgătoare, sau pentru ca elevii să înțeleagă de ce e nevoie de ea. Vreau să cred că dacă stabilim o ancorare permanentă între trecut și prezent și dacă reamintim că există stări și emoții care sunt aceleași de la începutul Lumii și observăm că ele își păstrează nuanțele și atunci și acum, cumva elevii înțeleg că noi de fapt încercăm să ne furnizăm niște lecții de viață. Niște modele, niște sugestii pentru alege calea potrivită. Literatura ar trebui să genereze o stare de conștientizare a ceea ce ne dorim de la viață și mai ales să știm să alegem Binele, în orice situație să alegem Binele. Într-o lume în care nuanțele un pic se estompează, în care câteodată granița dintre Bine și Rău devine atât de fragilă, cred că doar Literatura poate să ne reamintească câte frumusețe mai există în lume și câtă bunătate. Întotdeauna încerc să rostesc această idee, că e atât de ușor să faci bine, e atât de ușor să vezi Binele din jurul tău și frumusețea din jurul tău. Sau dacă nu vrei să îl vezi, încearcă să nu îl murdărești, să nu îl maculezi. Ignoră-l. De ce să faci rău? Cred că de acest lucru la toate disciplinele e nevoie, să ne reamintim de umanitatea din noi și să vedem poate tocmai prin contradicțiile care apar în textele literare, pentru că și acolo apar întotdeauna Binele și Răul în diverse forme. Chiar dacă în romanul respectiv triumfă apartent Răul, să înțelegem de ce alegerea nu este cea potrivită și de ce Viața ne oferă opțiunea de a înțelege și de a ne orienta spre zona de culoare și de lumină. În fiecare zi încerc să ofer o întâlnire cu sufletul. Dacă eu îmi dezvălui sufletul, cu vulnerabilitățile lui, cu nuanțele lui, vreau să cred că și elevii vor prelua și că se transmite pasiunea și capacitatea de a privi în jurul tău și de a fi atent la detalii, de a conștientiza că avem o singură viață și că ar fi păcat să o irosim, la fel cum ar fi păcat să îi facem pe cei din jurul nostru să o irosească. Până la urmă, omul trăiește cu sine dar și cu ceilalți și atunci de ce să nu ne facem o favoare, ca să o trăim frumos?

Rep.: Cum vă automotivați pentru a fi constantă în activitatea pe care o desfășurați, având în vedere și faptul că există o dinamică a generațiilor?

R.M.: Marele meu regret rămâne că nu poți să ajungi la sufletul tuturor. Sunt momente în care mă simt într-un impas, să renunț sau să am un an sabatic. Să iau o pauză, ca să mă încarc, să îmi dau seama dacă mai fac bine ceea ce ce fac. Să știți că există astfel de dubii întotdeauna, poate din cauza faptului că mulți elevi se exteriorizează mai puțin. Există câteodată o imobilitate a chipului, a reacțiilor. Mesajul pe care ți-l transmit este că ceva nu funcționează, că poate tu nu mai reușești să transmiți informația și atunci încep să interiorizez puțin situațiile, încerc să mai schimb perspectiva, dar mai ales încerc să-mi amintesc ce paliativ essential e pentru mine Literatura și bucuria de a fi. În 90% din cazuri, intru cu bucurie la fiecare clasă. Cu bucurie, cu energie, cu orice bagaj lăsat la ușă. Nu se va simți niciodată nici supărare, nici dezamăgire, fiindcă starea de bine se transmite. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că motivația esențială rămâne privirea multora dintre elevi, care îți transmit că ești iubit, sau scrisorile pe care le mai primesc. Chiar anul acesta am avut mai multe surprize, la final de clasa a XII-a am primit câte o scrisoare în care mi s-a mărturisit că datorită orei mele ziua se schimbă. Uneori mai primesc îmbrățișări la final de oră de la câte un elev care mă întreabă cum mă simt sau care îmi mărturisesc că au descoperit datorită Literaturii o altă fațetă a Lumii sau că datorită unor idei sau emoții transmise în timpul orei au reușit să depășească anumite momente. Toate scrisorile sau anumite dedicații pe cărți pe care le primesc le păstrez și le recitesc, toți acești pași aparenți mărunți mă fac să realizez că am un rost și că merită să continui. Nu e întotdeauna ușor, și atunci încerc să mă ancorez spre acele priviri, din tot sufletul. Acestea sunt motivațiile mele. O altă motivație este să simți că mai ai ceva de spus, că poți să transmiți ceva, că poți să ajuți elevii la clădirea unui viitor echilibrat, un viitor în care să poată să se oprească să admire primăvara, culorile care încep să acapareze arborii, nuanțele florilor, chipurile unor persoane, să vadă detalii care până la urmă fac diferența.

Rep.: Dacă n-ați fi activat în domeniul învățământului, în ce domeniu v-ar fi plăcut să vă desfășurați activitatea?

R.M.: Spuneam și la începutul interviului că în a doua viață vreau să cred că sigur voi deveni medic. Cred că ce mi-ar mai fi plăcut foarte mult, și o vreme am și lucrat în domeniu, și acolo m-aș întoarce cred peste vreo zece ani, este zona radio. Simt că mi-ar plăcea să fiu redactor al unei emisiuni radio prioritar în care cred că aș aborda tot un aspect similar, desprins din Literatură, despre poezie, despre frumusețe, despre emoții, despre sentimente. La fel cum mi-a plăcut foarte mult când am făcut o vreme, să prezint evenimente. Deși câteodată obosesc din cauza zgomotului din jur și a oamenilor mulți care mă înconjoară, cred că și într-o altă meserie aș alege tot oamenii. Cred că nu pot supraviețui decât printre oameni și alături de oameni.

A consemnat Alex TOTH