INTERVIU cu pianistul Leonard Buta, etalon al tinerilor artiști târgumureșeni

Leonard Buta este un tânăr pianist, elev în clasa a XII-a în cadrul Colegiului Național de Artă din Târgu Mureș. A studiat de mic pianul cu o imensă dedicare, studiul pianului reprezentând pentru el o pasiune nemărginită. Participând la o sumedenie de concursuri la care a obținut rezultate frumoase, Leonard s-a remarcat recent prin intermediul recitalulilor sale din cadrul concertului simfonic dirijat de Shinya Ozaki și al cursurilor de măiestrie finalizate alături de pianistul italian Anthony Ciaccio. Neîndoielnic dedicat pasiunii sale, Leonard consideră că pianul este menirea lui, dorind să exceleze în acest domeniu printr-o muncă asiduă și constantă. Marți, 26 septembrie, am aruncat, alături de Leonard, o privire retrospectivă asupra demersului său în arta pianului, discutând, totodată, despre planurile sale de viitor de a studia în străinătate.

Reporter: Spune-mi puțin despre tine.

Leonard Buta: Sunt licean în cadrul Colegiului Național de Artă din Târgu Mureș, în clasa a XII-a. Studiez pianul împreună cu doamna profesoară Carmen Popescu din clasa a IV-a, iar din clasa I până în clasa a III-a am studiat cu doamna Dorina Gherman. Sunt în ultimul an, în Târgu Mureș îmi desfășor activitatea – aici m-am născut, aici am copilărit și sunt foarte recunoscător pentru toate persoanele pe care le-am cunoscut.

Rep.: Cum a început povestea de „dragoste” dintre tine și pian?

L.B.: Am fost la o grădiniță care era, oarecum, pe un profil muzical, la Grădinița ”Codrișor” din Târgu Mureș și acolo am studiat puțină muzică și educatoarele au spus că sunt destul de talentat și ar trebui să continui pe acest domeniu. Așa am ajuns la Colegiului Național de Artă, unde am început studiul pianului.

Rep.: Care sunt sentimentele cu care te întâlnești în timp ce cânți?

L.B.: Nu știu dacă este un anumit sentiment atunci când cânt, pentru că tot ce încerc să fac este să transmit publicului ceea ce simt eu în acel moment. Nu pot spune că am o anumită stare atunci când cânt; pot fi supărat, fericit – depinde foarte mult de piesele pe care le interpretez, dar cel mai important este să transmiți publicului ceea ce vrei. Emoția trebuie să ajungă întotdeauna la public și asta încerc mereu să fac. De fiecare dată există emoții, în ceea ce mă privește, dar încerc să le stăpânesc gândindu-mă că lumea din sala se bucură de ceea ce cânt eu. Nu pot spune că există o tehnică prin care să-mi stăpânesc emoțiile – întotdeauna vor exista, întotdeauna vor fi acolo. Emoția aceasta este cea mai importantă în momentul în care cânți ca să transmiți publicului.

Rep.: Care ai spune că este stilul tău în ceea ce privește interpretarea pieselor la pian?

L.B.: Stilul diferă de la pianist la pianist în modul în care interpretezi o partitură, pentru că fiecare pianist are stilul lui diferit de a cânta. Unii pianiști au un mod mai agresiv de a cânta, alții poate au un sunet mai clar. Aș putea spune că sunt pe partea de pianist mai „calm”, așezat, care se gândește și ia în considerare toate lucrurile. Încerc să „fur” de la fiecare pianist tot ce pot.

Rep.: Ai vreo partitură, piesă muzicală preferată?

L.B.: Nu am o partitură preferată; sunt foarte multe care-mi plac. Sunt foarte multe pe care le-am studiat și mi-au plăcut – nu pot alege una. Întotdeauna descopăr ceva nou în fiecare partitură pe care o studiez.

Rep.: Ai vreun pianist preferat?

L.B.: Sunt foarte mulți pianiști care îmi plac și pe care îi ascult foarte des. De exemplu, a fost o pianistă care a și concertat în Târgu Mureș, o pianistă foarte celebră, Anna Fedorova – am și avut cursuri de măiestrie împreună doi ani la rând. Mai este un pianist care are un ton special în modul în care cântă; este vorba de Horowitz. Sunt foarte mulți – totul diferă de la pianist la pianist, fiecare are modul lui de interpretare.

Rep.: Ai participat recent la cursurile de măiestrie susținute de pianistul italian Anthony Ciaccio. Cum a fost această experiență?

L.B.: A fost o experiență foarte frumoasă. Am învățat lucruri destul de interesante și țin să-i mulțumesc pe această cale, pentru că am fost și la concertul lui și a avut un repertoriu foarte interesant. A fost ceva foarte reușit din această privință.

Rep.: La ce concursuri ai participat?

L.B.: Am participat la concursuri atât naționale, cât și internaționale. Am avut premii foarte bune. Am avut un concurs în Spania, unde am luat premiul al II-lea, la fel și în Grecia – locul al II-lea și locul al III-lea. Am avut și concursuri interne, în România. Cel mai recent a fost chiar în oraș, la Târgu Mureș, în cadrul căruia am luat premiul I. În urmă cu doi ani am câștigat acest concurs – am luat premiul mare al concursului.

Rep.: Ești în clasa a XII-a, deci, pentru tine, urmează examenul de Bacalureat. Cum vei împreuna studiul la pian cu școala și cu activitățile tale din timpul liber?

L.B.: Pianul este pe planul principal, după care urmează școala. Școala este importantă, însă materiile de Bac nu consider că sunt grele, adică fac față destul de ușor. Noi dăm Bac-ul din Istorie, Geografie și Limba și Literatura Română, deci nu pot spune că sunt o dificultate foarte mare pentru mine și, având în vedere că îmi plac toate materiile, nu cred că va fi o problemă. Încerc să jonglez cu timpul, să-mi fac timp pentru toate, dar cel mai mult îmi fac timp pentru instrument. Weekend-urile, în cea mai mare parte, mi le petrec la pian, dar, în cazul în care se ivește o oportunitate, poate am o zi liberă pe neașteptate, ies cu prietenii să socializăm sau să facem diferite activități sportive, precum fotbal, tenis de masă. Ies și cu părinții pentru a face astfel de activități.

Rep.: Cât de mult te susțin părinții?

L.B.: Ei sunt principalii susținători ai acestui „proiect”. Întotdeauna au fost acolo și m-au susținut și mi-au dat anumite indicații. Doresc să le mulțumesc. Totodată, le mulțumesc și profesorilor – ei m-au îndemnat să fac ceea ce fac și acum o fac cu plăcere. Când eram mic, poate nu realizam aceste lucruri, dar acum observ roadele. Profesorii au un merit deosebit; doamnelor profesoare Dorina Gherman și Carmen Popescu le mulțumesc că au fost mereu acolo, m-au ajutat întotdeauna și m-au făcut să iubesc acest instrument și să continui să cânt și în ziua de astăzi.

Rep.: Câte ore acorzi pianului pe zi?

L.B.: Nu există un număr stabilit sau niște ore stabilite. Programul de școală îmi este foarte încărcat și de aceea încerc să-mi fac timp să studiez. Important este să existe o rutină și să existe un mers. De aceea pot să fie zile în care studiez două ore sau zile în care studiez patru ore – depinde.

Rep.: Au existat vreodată lacune, momente în care ai vrut să renunți în această rutină?

L.B.: Bineînțeles, au fost momente în care am zis că nu mai vreau să fac asta. Pur și simplu eram obosit atunci sau făcusem prea mult și nu mai aveam cheful necesar să continui, dar întotdeauna m-am gândit că, dacă am ajuns așa departe, vor exista și asemenea dificultăți și nu trebuie să mă dau bătut. M-am motivat; dacă vreau să ajung acolo sus, trebuie să continui. Lacunele au fost doar pe moment, nu au fost o povară pentru mine.

Rep.: Ce planuri de viitor ai? Te vezi cântând la pian toată viața?

L.B.: Este o întrebare pe care o primesc foarte des, dar există unele variante. Aș vrea să studiez în străinătate, dar o să vedem, deoarece, deocamdată, nu este o foarte mare grabă. Și da, mă văd cântând la pian toată viața pentru că, în primul rând, nu este o muncă pe care o fac – nu pot spune că, cântând la pian, merg la un job. Eu fac lucrul acesta din pasiune și o fac pentru că îmi place ceea ce fac. Nu cred că va deveni vreodată o muncă, e vorba despre o pasiune pe care încerc să o dezvolt pe toate planurile, cât mai mult.

A consemnat Alexandra BORDAȘ