Screening oftalmologic gratuit în Voiniceni Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 142 Vizualizări

Screening oftalmologic gratuit în Voiniceni

Căminul Cultural din localitatea mureșeană Voiniceni va găzdui luni, 30 octombrie, între orele 7.30 – 13.00, o campanie gratuită de screening oftalmologic inițiată de Clinica Vizual Med și Clubul Lions Târgu Mureș.

În cadrul campaniei, echipa de specialiști ai Clinicii Vizual Med va oferi gratuit consultații de specialitate localnicilor, indiferent de vârstă.

”Organizez această acțiune cu sprijinul unei nevăzătoare, doamna Mirela Murar, care are o asociație în Voiniceni. În 1 octombrie, am participat la o întâlnire organizată la Voiniceni cu ocazia Zilei Mondiale a Vârstnicilor, unde am promis că voi iniția o acțiune de screening oftalmologic și la Voiniceni. Așteptăm la acțiune adulți, vârstnici și copii. Se va face determinarea refracției oculare, determinarea tensiunii intraoculare, se vor scrie și rețete de ochelari, se va face și examenul de fund de ochi mai ales pentru persoanele vârsnice care nu prea au posibilitatea de a ajunge la Târgu Mureș, iar pentru cei mici se va face screeningul cu aparatul de măsurare a refracției la copii. La adulți, e foarte important pentru că îi sensibilizăm la măsurarea tensiunii intraoculare, pentru depistarea glaucomului, iar examenul de fund de ochi este foarte important în depistarea din timp a unor afecțiuni oculare”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, inițiatoarea campaniei, Dr. Dacia Hîncu, medic primar oftalmolog și Doctor în științele medicale, Managing Partner al Clinicii Vizual Med.

În cadrul campaniei, organizatorii acesteia vor oferi gratuit rame, lentile și chiar ochelari, în cazul în care pacienții investigați provin din familii cu venituri modeste.

”La vârstnici și la copii care provin din familii cu venituri scăzute le voi oferi rame și lentile în mod gratuit, din partea mea. Dacă vom oferi ochelari, îi vom oferi gratuit, nu organizăm acțiunea pentru a vinde rame sau lentile”, a precizat Dr. Dacia Hîncu.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE