VIDEO: ”Imn la înălțime” pentru reghineni Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 156 Vizualizări

VIDEO: ”Imn la înălțime” pentru reghineni

Iubitorii muzicii din municipiul Reghin au avut parte vineri seara de un concert cu totul special susținut de pianistul orădean Thurzó Zoltán. Intitulat ”Imn la înălțime”, concertul a fost găzduit de Casa Municipală de Cultură „Dr. Eugen Nicoară”.

Pianistul Thurzó Zoltán, dublu deținător al recordului mondial Guinness, a prezentat un concert plin de magie, neobișnuit pentru publicul reghinean, a cărui coloană sonoră captivantă a putut fi simțită de publicul prezent în surdină, alături de un spectacol dinamic de lumini, laser și imagini spectaculoase, parte din traseul pianistului din Oradea pe Everest.

„Mulțumesc că ați venit într-un număr atât de mare la acest eveinent, un turneu național care cuprinde 27 de orașe cu acest proiect intitulat „Imn la înălțime”. Acest concert invită publicul la o călătorie pe care am început-o în perioada pandemiei în care s-au întâmplat multe lucruri până să ajung aici pe scenă la Reghin. La fel și publicul din această seară, are parte de o călătorie în care sunt câteva elemente care contează extrem demult, lucru învățat de la bunicii mei. Credința, familia și țara sunt lucruri care contează extrem de mult. Aceste rădăcini dacă nu le avem cu toții nu putem să facem lucruri extraordinare. Fiecare dintre noi poate să facă multe lucruri, așa am și conceput acest proiect muzical ca fiecare din cei prezenți la concerte să poată face ce am făcut și eu, pentru că credința mea este mare, iar fără Dumnezeu nu putem face absolut nimic. Dacă avem urcușuri, dacă ne rugăm la El, și când avem poziții mai joase trebuie să ne rugăm și mai mult, și atunci veți vedea că ne ajută foarte mult. La pian voi interpreta diferite genuri muzicale iar publicul va putea viziona, de la început și până la sfârșit un drum care a dus România în Cartea Recordurilor pentru „Concertul de pian în cel mai înalt punct din lume”, a spus Thurzó Zoltán.

Programul concertului de la Reghin a cuprins compoziții semnate printre alții de Béla Bartók, Ferenc Liszt, Anton Pann, George Enescu, Serghei Rachmaninov, G. Gershwin, J. S. Bach, G. Fr. Haendel, Keith Jarrett, Hans Zimmer, John Lennon, Paul McCartney, Frank Sinatra, Ella Fitzgerald, Dooley Wilson.

Două recorduri

În data de 13 iunie 2022, în Nepal, la tabăra de bază de pe Muntele Everest, la o temperatură între plus 1 grad Celsius și plus 3 grade Celsius, a doborât recordul mondial Guinness la categoria „Concertul de pian în cel mai înalt punct din lume”. A devenit astfel deținătorul de top la această categorie. El a susținut concertul de pian intitulat „Hymn on High” la o altitudine de 5325,77 metri, și a durat 132 de minute, timp în care a cântat 37 de piese de muzică clasică, precum și imnurile a 25 de națiuni diferite: România, Ungaria, Secuime, Ucraina, Rusia, Statele Unite ale Americii, Anglia, Franța, Elveția, Italia, Austria, Germania, Slovacia, Portugalia, Norvegia, Danemarca, Suedia, Polonia, Croația, Spania, Slovenia, Finlanda, Emiratele Araba Unite, Japonia, Nepal.

Al doilea angajament de doborâre al următorului record mondial ceea ce implică pianul a venit lui Zoltán la doar 105 zile după cel precedent. În perioada 19-25 septembrie la Oradea el a doborât cu succes recordul mondial Guinness pentru „Cel mai lung maraton de pian din lume”, ajungând astfel și cel mai bun performer la această categorie. Ambele recorduri mondiale Guinness remarcabile au fost doborâte cu muzică clasică.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE