Futsal: Meci bun, dar adversar puternic Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 116 Vizualizări

Futsal: Meci bun, dar adversar puternic

Echipa mureșeană de futsal a jucat cea de-a X-a etapă din Liga I împotriva formației CFR 1933 Timișoara, etapă în care adversarii i-au bătut pe mureșeni cu scorul de 5-1 (2-0).

Potrivit CSM Târgu Mureș, antrenorul echipei, Cosmin Gherman a reușit să-i motiveze pe sportivii noștri și astfel, timișorenilor le-a fost greu să spargă apărarea bine organizată a echipei noastre.

„Totuși, au venit acele mici greșeli pe care oaspeții le-au fructificat la maxim, astfel, la pauză, timișorenii conduceau cu 2-0. Dar tabela putea arăta puțin altfel dacă ne intrau ocaziile”, se precizează pe pagina CSM.

Potrivit aceleiași surse, în fiecare repriză mureșenii au nimerit bara și au ratat câteva ocazii bune. Golul echipei noastre a fost marcat de Robert Laposi care a reușit să mai reducă puțin din diferența scorului.

„Două reprize bune, ținând cont de meciurile trecute, având un adversar care are ca obiectiv câștigarea campionatului. Eu cred că am făcut o primă repriză bună, din nou, cu ocazii de a marca, dar din păcate la fiecare meci povestim asta, că nu avem noroc, că nu ne intră mingea în poartă. În ansamblu, vreau să felicit echipa din Timișoara, o echipă cu alte obiective. Noi trebuie să analizăm bine situația, să vedem cum putem să-i ajutăm pe viitor. Ne trebuie un plus de experiență, cred că acolo avem mare nevoie. În rest, țin să-i felicit pentru atitudine. Avem în față o echipă care se bate la câștigarea campionatului. Eu zic că am făcut un meci bun, comparativ cu celelalte jocuri. Încercăm să aducem mici modificări, din păcate nu avem experiență. Din păcate și Mihai s-a accidentat, vedem cum va fi. Sper ca în ianuarie să vin cu noutăți. Încercăm, să vedem ce posibilități avem și cât ne permitem să facem aceste lucruri”, a declarat antrenorul Cosmin Gherman.

Meci bun, dar adversar puternic

„A fost un meci bun din partea noastră. Puteam să reușim mult mai multe din această partidă, dar am avut un adversar mai bun și mai experimentat decât noi. Am muncit cât am putut. Moralul nostru este destul de jos, dar mai avem de jucat încă. Suntem tineri, trebuie să ne revenim pentru a putea obține ceva din acest campionat”, a declarat autorul golului, Robert Laposi.

Totodată, la finalul meciului, antrenorul echipei adversare, Robert Lupu, a avut cuvinte de laudă la adresa proiectului echipei mureșene.

„A fost o bucurie să revin. Mă bucur că Târgu Mureș a adus din nou o echipă în primă ligă. Este păcat de istoria pe care o are Târgu Mureșul în futsal. Știu că aici este și un public în futsal care vine. Construiesc o echipă bună, îmi place proiectul lor. Au răbdare. Sunt foarte mulți tineri, toți sunt de aici din pepinieră proprie. Eu cred că este un proiect de durată și în timp se vor vedea roadele antrenorilor. Și Cosmin și Endre sunt doi oameni de futsal de nivel înalt care pot construi o echipă frumoasă. Ei știu care este drumul cel mai bun pentru ei”, a declarat acesta.

Diana CĂRBUREAN

Sursa foto: Kádár Csongor Krisztián

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE