O nouă ”investiție verde” prinde contur în județul Mureș Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1370 Vizualizări

O nouă ”investiție verde” prinde contur în județul Mureș

Comisia de Analiză Tehnică din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a decis, cu prilejul unei ședințe de lucru, că proiectul “Montare sistem panouri fotovoltaice cu o putere de 50 kW”, propus a fi realizat în comuna Solovăstru, satul Solovăstru, extravilan, nu se supune evaluării impactului asupra mediului.

Potrivit proiectului Deciziei etapei de încadrare, document făcut public în data de 22 noiembrie 2023, pe pagina web a Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, investiția aparține societății Far Beton Reghin SRL și constă în montarea unui sistem de panouri fotovoltaice de 50 kW pentru producerea energiei electrice regenerabile pentru autoconsum și introducere în rețea.

”Proiectul va consta în montarea unui număr de 112 de bucăți panouri fotovoltaice cu dimensiunea de 2,1 x 1,4 metri, care vor fi montate pe o structură metalică galvanizată care se va bate în pământ la o distanță de aproximativ un metru deasupra solului. Sistemul fotovoltaic va fi montat pe malul stâng al râului Gurghiu la o distanță de circa 40 de metri față de mal. Terenul are o suprafață de 3524,08 de metri pătrați, fiind situat în extravilanul comunei. Sistemul fotovoltaic va avea o capacitate de producție a energiei electrice de 50 kW, care va produce cca. 60 MW/an. Acesta va asigura o parte din necesarul de energie necesară producerii betonului, astfel încât va fi legat la stația de betoane iar surplusul la rețeaua electrică”, se menționează în documentul citat.

Alex TOTH

Foto: https://depositphotos.com/home.html

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE