Dotări importante pentru Școala Gimnazială Gănești Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 288 Vizualizări

Dotări importante pentru Școala Gimnazială Gănești

Primăria Comunei Gănești a atribuit, în data de 18 octombrie 2023, societăților Quartz Matrix SRL Iași și Eurodidactica SRL Otopeni (Ilfov), două contracte în valoare totală de 445.102 de lei, fără TVA, pentru achiziție de dotară în cadrul proiectului ”Extindere și reabilitare Școala Gimnazială din localitatea Gănești, comuna Gănești, județul Mureș”, informează www.licitatiapublica.ro.

Conform sursei citate, investiția este finanțată prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020, iar cele două loturi au următoarele caracteristici: lotul 1 – furnizare de mobilier de birou, mobilier școlar, mobilier laborator informatică și bănci exterioare, în valoare de 225.525 de lei, fără TVA, a fost atribuit societății Eurodidactica SRL Otopeni, lotul 2 – furnizare echipamente IT, calculatoare, monitoare, laptopuri, tablă interactivă, server, pachete software și sisteme informatice, multifuncționale laser, în valoare de 219.577 de lei, fără TVA, a fost atribuit societății Quartz Matrix SRL Iași.

”Obiectivul general al proiectului îl constituie modernizarea infrastructurii educaționale din comună, și astfel dezvoltarea comunei Gănești, prin creșterea gradului de participare la nivelul învățământului obligatoriu precum și asigurarea unei oferte educaționale accesibile și de calitate pentru toți copiii înscriși în unitatea de învățământ”, se menționează în Caietul de sarcini al licitației, document aprobat de către Balog Elemér (foto), primarul comunei Gănești.

Durata contractului este de 60 de zile.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE