Filiala Reghin a Fundației Creștine Diakonia, mereu aproape de comunitate Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 261 Vizualizări

Filiala Reghin a Fundației Creștine Diakonia, mereu aproape de comunitate

De multe ori viața te supune la grele încercări, momente în care cei dragi trec prin clipe grele, nemiloase chiar, dacă e să ne referim la problemele de sănătate. O lumină în toată această beznă, de multe ori lipsită de soluții, este reprezentată de Fundația Creștină Diakonia, Serviciul de Caritate al Bisericii Reformate din Ardeal, structură componentă a Bisericii Reformate din România. Înființată la Cluj, fundația a început treptat să-și extindă arealul fapt pentru care în prezent are mai multe filiale printre care și cea din municipiul Reghin.

Povestea Diakonia pe meleagurile reghinene începe undeva prin 2005 când părintele reformat Székely György și soția acestuia, Dr. Székely Anamaria au decis să se implice în ce privește ajutorarea comunității.

„În 2006 Fundația Diakonia și-a început activitatea de îngrijiri socio-medicale la domiciliu în Reghin. La început, președintele fundației era Székely György, părintele reformat din Iernuțeni, alături de soție, doamna doctor Székely Anamaria. De numele lor se leagă începuturile Fundației Diakonia la Reghin. Din câte îi cunosc pe amândoi, și cred că îi cunosc destul de bine, pot spune că au un simț al vocației foarte dezvoltat. Terminând studiile doctorale de medicină, fiind medic de profesie, doamna doctor alături de domnul părinte au simțit că trebuie să facă ceva pentru comunitate. Nu putem spune că au deschis un punct de lucru la Reghin, legea fundațiilor nu permite acest lucru, mai degrabă putem spune că deservesc o comunitate. Filiala Reghin a Fundației Creștine Diakonia a pornit la drum în Iernuțeni, strada Oltului nr. 69, locație în care activează și în prezent”, ne-a declarat dr. Rád András László, director executiv adjunct al Filialei Reghin a Fundației Creștine Diakonia.

Cine sunt beneficiarii

Beneficiarii serviciilor oferite de Fundația Diakonia sunt persoanele vârstnice care din motive sociale, economice și/sau medicale nu pot duce un mod de viață sănătos și independent. De asemenea, persoanele care sunt în imposibilitatea de a-și satisface nevoile de bază prin eforturi proprii (nu se pot gospodări singure), persoanele care se află în pericol de a fi instituționalizate (din cauza condițiilor materiale, a izolării sociale sau a stării de sănătate precară), persoane care nu beneficiază de sprijin din partea familiei sau de alte forme de sprijin sau nu au aparținători sau persoane diagnosticate cu boli terminale aflate în ultima fază care necesită servicii de îngrijire paliativă.

„Pacienții cu dizabilități periodice sau de lungă durată, spitalizați, sau pacienți cronici sunt îngrijiți de personalul nostru calificat. La cererea pacientului sau a unei rude, oferim sesiuni de informare, vizite regulate și asistență la domiciliu. Oferim beneficiarilor serviciilor noastre asistență medicală la recomandarea medicului de familie sau al specialistului. Serviciile sunt acordate de un personal calificat. La nivelul anului 2022 aveam un număr de 23 de persoane care lucrează în departamentul de îngrijiri. Lunile trecute am mai angajat încă două persoane ceea ce înseamnă că avem practic 25 de persoane active în momentul de față în departamentul de îngrijire la domiciliu, din care doi asistenți sociali, nouă îngrijitor bătrâni la domiciliu, un medic, 11 asistenți medicali generaliști și o persoană personal administrativ”, a afirmat dr. Rád András László.

Activitatea de bază a Fundației Creștine Diakonia este cea de îngrijire la domiciliu, completată cu programe pentru persoanele cu dizabilități.

„A fost o necesitate în comunitate pe care am identificat-o începând cu 2015. Am avut un centru de zi pentru persoanele cu dizabilități, doar că, din cauza lipsei de fonduri, centrul respectiv trebuia închis și astfel nu am mai putut să mai susținem activitatea. După aceea am deschis două ateliere pentru persoane cu dizabilități, iar în anul 2021 am deschis în Bistrița un birou de mediere a locurilor de muncă, de asemenea pentru persoane cu dizabilități. Dacă o persoană care are o dizabilitate își caută loc de muncă, mediatorul fundației vine în ajutorul acestuia. El ține legătura cu companiile din județele Bistrița-Năsăud și Mureș, și ajută persoanele interesate să își găsească un loc de muncă. Atelierele funcționează, tot pe strada Oltului, în Iernuțeni, în locația unde avem sediul fundației. Un atelier se ocupă cu sortarea hainelor second hand, primite din donații de la parteneri străini. Avem persoane care sortează hainele pe categorii, care după aceea ajung în magazinele second hand din zonă. În acest fel, persoanele cu dizabilități care lucrează la noi au un rost în viață, se simt importante, se simt acceptate, se simt incluși, și chiar facem pași buni pentru integrarea lor socială. Al doilea atelier se leagă de primul, are o activitate complementară față de primul atelier. Dat fiind faptul că rămân multe haine care nu se mai pot comercializa, au câte o pată sau sunt un pic deteriorate, acestea sunt tăiate iar la materialul rămas i se găsește o altă destinație. Atelierul se și numește ”Petec colorat”, tocmai pentru că oferă o nouă utilitate unor haine care nu se mai pot purta, contribuind astfel la protejarea mediului”, a povestit dr. Rád András László.

Feedback-ul din partea comunității. Cum primește populația serviciile oferite de către Fundația Diakonia?

„Comunitatea apreciază enorm ceea ce facem deoarece serviciile noastre vin în întâmpinarea unor necesități acute. Membrii de familie ai beneficiarilor nu dispun de pregătirea, de profesionalismul de care este nevoie pentru a îngriji o persoană căzută la pat. Aici intervenim noi, venim în slujba comunității cu profesionalism prin munca colectivului nostru de lucru. La început, fiind o fundație cu o activitate necunoscută, era vorba de o chestie destul de nouă la momentul respectiv, a fost nevoie de ceva timp până când s-a obișnuit comunitatea cu noi. Fiind un serviciu de caritate al Eparhiei Reformate din Ardeal, lumea a trebuit să se obișnuiască cu ideea că este cineva care vrea să ajute fără să pretindă contribuții exorbitante. Toată lumea era obișnuită cu o altfel de abordare. O misiune de-a noastră este de a presta niște servicii de îngrijire la domiciliu, care reușesc să contribuie la menținerea demnității beneficiarilor”, a afirmat reprezentantul Fundației Creștine Diakonia.

Schimbarea mentalității

„O schimbare de paradigmă nu vine niciodată fără obstacole, de aceea a fost nevoie de o activitate susținută. Consider că dacă ai făcut o treabă bună, dacă ai prestat niște servicii de calitate acolo unde ai lucrat, ți se duce vestea și lumea începe să afle de tine, de calitatea serviciilor care le oferi. Trebuie să reiterez un aspect extrem de important prin intermediul Dumneavoastră: în ciuda faptului că suntem serviciul caritabil al Eparhiei Reformate din Ardeal, nu facem absolut nicio distincție cu privire la beneficiarii pe care îi deservim, nu contează nici etnia, nici limba, apartenența politică, vârsta, absolut nimic. Dacă omul are nevoie de ajutor, atunci suntem acolo să ajutăm”, a spus dr. Rád András László.

Selecția personalului și ajutorul autorităților

„Suntem recunoscători pentru echipa dedicată cu care avem plăcerea de a lucra zi de zi. Avem îngrijitori, asistenți medicali, medici, psihologi, asistenți sociali, experți în igienă mintală, și personal administrativ, care merită apreciere pentru modul în care își exercită vocația. Partea de personal din păcate este o chestie ce ține de bani. Dacă avem sprijin necesar din partea primăriilor cu care lucrăm, atunci putem și noi angaja personal de specialitate. Dacă nu, din păcate suntem limitați. Soluția de a aplica o strategie de preț competitivă, care să fie suportată de beneficiarii serviciilor, nu este fezabilă, deoarece dacă îi taxăm pe dânșii, atunci ne pierdem identitatea de serviciu caritabil, și ne mișcăm în direcția unui serviciu axat pe profit, iar noi suntem o organizație neguvernamentală, adică non-profit. Din fericire, avem o colaborare extraordinară cu Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Reghin cărora vreau să le mulțumesc și pe această cale. Apreciem deschiderea doamnei director Carmen Răileanu, cu care avem contact în mod regulat pe fondul activității noastre. Întotdeauna am avut o relație profesională bazată pe respect reciproc și pe valori comune în slujba persoanelor aflate la nevoie. Dar suntem recunoscători tuturor, care contribuie la menținerea și dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pe raza localităților deservite de Fundația Diakonia. Consiliul Local Reghin, cunoscând munca pe care o prestăm aici în comunitate, întotdeauna, în limitele posibilități ne-au ajutat cât a putut. Aspectul care contează foarte mult în menținerea serviciilor noastre este să avem o relație bună cu factorii decizionali. Întotdeauna am fost întrebați chiar și în ce privește dezvoltarea strategiei orașului. Faptul că suntem parteneri de conversație cu cei care iau decizii la nivel de oraș, ne-a ajutat foarte mult, pe noi și în aceeași măsură comunitatea locală în care lucrăm”, a declarat dr. Rád András László.

Servicii oferite de Filiala Reghin a Fundației Creștine Diakonia au depășit granițele „Orașului Viorilor”, fiind dezvoltate în comunele Gornești (Gornești, Iara de Mureș, Ilioara, Mura Mare, Mura Mică, Pădureni, Periș, Petrilaca de Mureș, Teleac), Brâncovenești (Brâncovenești, Vălenii de Mureș, Idicel Sat, Idicel Pădure, Săcalu de Pădure), Crăciunești (Crăciunești, Budiu Mic, Cinta, Cornești, Tirimioara, Foi, Ciba, Nicolești), Aluniș (Aluniș, Lunca Mureșului, Fițcău), Gănești (Gănești, Seuca, Pucișoara, Sub Pădure), Beica de Jos (Beica de Jos, Beica de Sus, Căcuciu, Nadășa, Sânmihaiu de Pădure, Șerbeni), Breaza (Breaza, Filpișu Mare, Filpișu Mic) și în municipiul Bistrița și satul Sărata (Bistrița Năsăud).

„Suntem foarte deschiși în ce privește dezvoltarea serviciilor și în alte localități. Dacă cumva acest material ajunge la cunoștința unei primării sau unui consiliu local, să știe că pot conta pe noi, trebuie doar să ia legătura cu noi. Funcționăm conform celor mai exigente standarde, conform tuturor normelor în vigoare. Suntem inclusiv pe platforma de achiziții publice SICAP unde primăriile pot achiziționa serviciile noastre, astfel încât totul să fie foarte transparent și foarte corect”, a explicat dr. Rád András László.

Ce urmează?

„Întotdeauna este loc pentru dezvoltare, iar noi căutăm mereu noi orizonturi. Am dori să putem fi prezenți pe o arie cât mai mare, să creăm posibilitățile necesare pentru a angaja mai mult personal de specialitate și să reușim să avem resursele necesare pentru a ne exprima aprecierea față de munca colegelor și colegilor noștri, care sunt baza activității noastre. Chiar consider că este o vocație ceea ce fac ei. Avem mijloace de sondaj prin care aflăm în mod regulat feedback-ul comunității din care rezultă faptul că nivelul de satisfacție al beneficiarilor vizavi de serviciile care le prestăm este de 99,9% perfect. Asta înseamnă că munca prestată de personalul nostru este recunoscută și apreciată. Noi fiind prezenți în aproape 50 de localități, acoperind o arie destul de mare, am dori ca recunoașterea de care ne bucurăm în jurul Reghinului în privința calității serviciilor de îngrijire la domiciliu să devină o marcă recunoscută. Când lumea aude de Diakonia, să știe că acest nume este sinonim cu un lucru din suflet bine făcut, cu un lucru de calitate”, a conchis dr. Rád András László.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE