Sărbătoarea Botezul Domnului Religie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 126 Vizualizări

Sărbătoarea Botezul Domnului

Sărbătoarea Botezul Domnului sau nașterea spirituală, precedată de Ajun, este sarbătoare aflată sub semnul miracolului și al sacralității. Această zi de 6 ianuarie încheie perioada sărbătorilor de iarnă, care începe cu Ajunul Crăciunului.

Credințele și practicile pe care le întâlnim, sunt în jurul semnificației pe care sărbătoarea o are – de naștere/renaștere spirituală. Simbolul dominant este apa, pornind de la simbolismul apei, aceea de ape primordiale, care spală tot, totul a fost la început apă, de aceea scufundarea în apă este înțeleasă ca o purificare totală, echivalentă cu o renaștere.

Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători pentru crestini. Ritualul religios al acestei zile constă în sfnțirea apei care se face, de regulă, la o apă curgătoare sau la o fântână, de preot. În credința religioasă, apa sfințită sau agheasma are o putere deosebită, pentru că a fost sfințită prin chemarea Duhului Sfânt, în ziua în care s-a botezat Mântuitorul în apele Iordanului. Apa de la Bobotează e lecuitoare, tămăduitoare și se păstrează peste an.

În satele de pe malul apei, în anumite zone, există obiceiul ca în timpul slujbei de Bobotează, preotul să arunce o cruce de lemn în apa rece, iar tinerii să o aducă înapoi. Atunci când preotul aruncă crucea în apă, potrivit credințelor populare, spiritele rele ies din apă fără să fie văzute.

Simbolic, este și o sărbătoare a purificării naturii de forțele răului, prin apa sfințită. Acum se fac previziuni legate de condițiile meteo, daca vor fi favorabile recoltei sau nu, este un moment al epifaniei și al practicilor magice.

În Ajun se deschide cerul, oamenii își pot afla viitorul, fetele ursitul, este tot un timp sacru, preoții merg din casă în casă cu Iordanul și sfințesc întreaga gospodărie.

În toată perioada dintre Anul Nou și Bobotează întâlnim practici de curățare a spațiului și de alungare a spiritelor rele. Se spune că acum se întorc spiritele în lumea lor, iar cele rele sunt alungate cu zgomote.

Sunt respectate unele interdicții, în această zi nu se lucrează, în vechime femeile nu spălau timp de 8 zile după Bobotează, pentru a nu spurca apele, sunt evitate cearta și neînțelegerile.

Sursă: Muzeu Etnografic „Anton Badea”

Foto: Icoană pe sticlă din colecția Muzeului Etnografic „Anton Badea”

muzeulreghin.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE