Unități de învățământ din județul Mureș, desființate Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 5441 Vizualizări

Unități de învățământ din județul Mureș, desființate

Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Mureș a aprobat, recent, cu prilejul unei ședințe a Consiliului de Administrație care a avut loc în data de 28 decembrie 2023, desființarea unor unități de învățământ care funcționau pe raza județului Mureș.

Potrivit paginii web a instituției, www.edums.ro, Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Mureș a aprobat ”acordarea avizului conform pentru desființarea Școlii Primare Idicel, structură la Școala Gimnazială ”Kemeny Janos” Brâncovenești, din lipsă de efective”, precum și ”acordarea avizului conform pentru desființarea Grădiniței cu Program Normal Eremitu și funcționarea ca și nivel de învățământ preșcolar la Școala Gimnazială ”Dr. Nyulas Ferenc” Eremitu.”

Totodată, în aceeași ședință s-a aprobat și ”acordarea avizului conform pentru desființarea Grădiniței cu Program Normal Ideciu de Sus”, unde ”preșcolarii vor fi cuprinși la Grădinița cu Program Normal Ideciu de Jos și vor funcționa într-o clădire nouă la adresa Ideciu de Jos nr. 233/B.”

Alex TOTH

Foto: https://depositphotos.com/ro/home.html

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE