VIDEO, FOTO: „Nimb și Agonie”, cu Simion Moldovan la Muzeul Național al Țăranului Român Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 250 Vizualizări

VIDEO, FOTO: „Nimb și Agonie”, cu Simion Moldovan la Muzeul Național al Țăranului Român

După expoziția „Delirium” din toamna anului 2022, artistul plastic reghinean Simion Moldovan a revenit pe simezele Bucureștiului cu expoziția de desen – culoare și sculptură „Nimb și Agonie”, găzduită de Muzeul Național al Țăranului Român. Vernisajul expoziției a avut loc vineri, 26 ianuarie 2024, la Sala Irina Nicolau.

Absolvent al Academiei de Arte „Nicolae Grigorescu” din București, Secția sculptură, în 1987, Simion Moldovan se revendică din proximitatea profesorului său de desen Marin Iliescu, cel care i-a format, deopotrivă, și pe cei mai importanți exponenți ai congenerilor artistului. Sculptorul s-a făcut remarcat de public, dar și de critica de specialitate, încă de la prima sa expoziție personală, organizată în 1990, la Galeria Galateea, din București, rămasă până azi un reper în creația sa. Cu timpul, lucrările sale au putut fi vizionate în ample expoziții personale din București, Iași, Timișoara, Cluj, dar și în expoziții colective și simpozioane din SUA, Germania, Elveția, Ungaria, printre altele. În prezent, Simion Moldovan trăiește și lucrează la Reghin, orașul său natal.

De ce Nimb și Agonie?

„În primul rând că foarte puțină lume înțelege termenul de nimb. În schimb, de agonie știe toată lumea. Nimbul reprezintă semnele, simbolurile, aura și tot ce înseamnă lumea sfântă, lumea spirituală. Eminescu, la un moment dat în Luceafărul, povestește chestia asta foarte frumos: „Reia-mi al nemuririi nimb/Și focul din privire/ Și pentru toate dă-mi în schimb/O oră de iubire”. Există un permanent dialog între agonia omului care nu are repere, care nu controlează, care nu se simte în liniștea lui și acest nimb. Nimbul poate să creeze toată povestea asta și la un moment dat m-am gândit că ar fi un titlu foarte potrivit pentru mine și lucrările mele. Lucrările mele nu au o chestie terapeutică, ele nu te vindecă, nu te salvează, dar în schimb te provoacă, te pune să meditezi asupra existenței tale, să știi ce vrei tu de la viață. Există această permanentă luptă între imediatul uman și lumea spirituală pe de o parte. Ținând cont de timpurile care le trăim noi acuma, mă gândesc că e o lume în agonie, de aceea poate că trebuie ținut cont de simbolurile atât de nobile, profunde și adevărate ale credinței noastre”, ne-a declarat artistul Simion Moldovan.

O lume distopică

Privitorul care intră în contact cu lucrările artistului Simion Moldovan, expoziția „Nimb și Agonie” certifică pe deplin acest aspect, au parte de un „univers distopic, în care elemente vechi coexistă cu cele mai recente descoperiri ale științei în care personajele sunt replicanți, care se mișcă într-un context verosimil, frumos și urât în egală măsură, în care perspectiva forțată și acumularea de detalii desenează un retro decor trash-chic”, după cum ne spune curatorul expoziției, Mădălina Mirea.

„Simion Moldovan este un om foarte special. Mai mult decât atât, este un artist dăruit, un artist atins după părerea mea de aripa geniului pentru ceea ce vedeți în lucrările sale sunt lucruri atât de dense, atât de profunde. Această distopie, această lume de dincolo de Apocalipsă pe care artistul ne-o propune sigur că ne neliniștește, sigur că ne frământă și ne face să ne punem întrebări asupra condiției noastre. Sunt lucruri atât de universal valabile, sunt atât de ușor de citit în orice spațiu, fie că vorbim de spațiul românesc sau de cel universal. Pe lângă faptul că evocă neliniștile și frământările noastre, paradoxal, Simion Moldovan este foarte ancorat în realitate. Spun asta deoarece avem în expoziție câteva fragmente ale unor evenimente recente pe care el alege să le închege în lucrările sale. În fiecare lucrare găsim câte o poveste livrată într-un mod tulburător dar extrem de eficient pentru că nu are cum să te lase liniștit o abordare de o asemenea magnitudine. Seismograful lui interior sesizează toate aceste turbulențe ale sufletului colectiv, ale noastre, ale tuturor, ale fiecăruia în parte și ale tuturor împreună”, a spus Mădălina Mirea.

Simion Moldovan: „Vreau puțin să-i provoc pe oameni”

Nașterea, viață, moarte, îngerime, fabulos, dincolo de imediat sunt doar câteva repere pe care artistul plastic Simion Moldovan le oferă privitorului în demersul acestuia de explorare a tărâmului dintre Nimb și Agonie”. „Este una dintre cele mai solicitate, mai profunde și mai mai deosebite expoziții din tot ce am făcut eu până acum. Sunt convins că lumea artelor va fi impresionată, pentru că ating puncte foarte sensibile. Vreau puțin să-i provoc pe oameni, cu riscul de a fi condamnat, în sensul că vreau să punctez probleme majore atât de actuale. De exemplu „Fuga din concert” în care m-am gândit la tinerii din Israel care au fost vânați de sus, împușcați, chestie care m-a impresionat foarte tare. Paradoxal și extrem de ciudat, lucrările au fost făcute cu o lună înainte de ceea ce s-a întâmplat în Israel în luna octombrie a anului trecut, apoi le-am dat titlul. Mai am o pictură, o familie la masă, iar tatăl în capul mesei este șters. Este o familie de ucrainieni. Pe undeva îmi place să mă implic în lumea actuală, în ce se întâmplă acum”, spune Simion Moldovan.

Printre cei prezenți la vernisajul expoziției s-a numărat și istoricul și criticul de artă Ioana Vlasiu. „Arta lui Simion Moldovan este întotdeauna inedită, dar în același timp este și recognoscibilă. Îi cunosc sculptura cel puțin de acum vreo 20 de ani, dacă nu și mai mult, și, cu toate înnoirile pe care le aduce de fiecare dată, poți să spui oricând că este vorba de o sculptură de Simion Moldovan. Acum se adaugă și pictura, care la un moment dat a fost o surpriză. Azi nu mai e o surpriză decât prin ceea ce reprezintă de fiecare dată, universul lui atât de tulbure și de distopic, cum bine l-a numit Mădălina Mirea, ale cărei merite țin să le relev aici, pentru că datorită ei, în bună parte, am avut și expoziția de acum un an și cea de la Galeria Simeza și pe cea de acum. Această nouă întâlnire cu universul lui Simion Moldovan nu poate fi decât o bucurie pentru cei din București care sunt răsfățați cu multă artă de calitate. În tot acest peisaj foarte divers și foarte interesant, Simion Moldovan nu se pierde, nu e un anonim, ci un artist cunoscut și recunoscut”, ne-a declarat Ioana Vlasiu.

Artistul Simion Moldovan în 2024 Mai tânăr, mai trecut ca acum 20 de ani?

„N-aș merge cu o cronologie așa de precis. Aș zice doar că îl recunoști cu lumea lui pe care o regăsești și în poezia lui. Nu știu dacă a mai publicat alte cărți, îi știu o carte mai veche de poezie și mi se pare că imaginarul lui atât de bogat și de tulburător se completează perfect, indiferent de de gen, de domeniu, fie că e vorba de poezie, desen, pictură, îl regăsești. E același Simion Moldovan care-și adaugă mereu în direcția aleasă noi teme, ca în această expoziție, unde, cum semnala și Mădălina Mirea, sunt trimiteri foarte precise la actualitatea dură pe care o trăim. Lui Simion Moldovan nu i se pare că e greu să introducă în sculptură și în pictură o tematică foarte actuală”, a spus Ioana Vlasiu.

Expoziția deschisă până pe 25 februarie

Expoziția  poate fi vizitată până în 25 februarie 2024, în Sala Irina Nicolau din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00.

„Până pe 25 februarie 2024, publicul, nu numai cel bucureștean este așteptat în Sala Irina Nicolau de la Muzeul Țăranului Român ca să se conecteze cu un artist special, un artist profund, un artist care trăiește la cele mai înalte cote visul său, agitația, abnegația, curajul, toate lucrurile pe care ni le aduce și nouă și ne face părtași ai unei lumi interioare extraordinare”, a conchis Mădălina Mirea, curatorul expoziției „Nimb și Agonie”, semnată Simion Moldovan.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE