Capacitate de cazare depășită cu 180% la Penitenciarul Târgu Mureș. Proiecte ambițioase pentru 2024 Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 398 Vizualizări

Capacitate de cazare depășită cu 180% la Penitenciarul Târgu Mureș. Proiecte ambițioase pentru 2024

Sediul Penitenciarului Târgu Mureș a găzduit, în urmă cu câteva zile, prezentarea Raportului de activitate al unității pe anul 2023. 

Ședința de bilanț a fost susținută de către comisarul șef de poliție penitenciară Adrian Iacob, directorul Penitenciarului Târgu Mureș, în prezența cadrelor unității, a eșalonului superior reprezentat on-line de comisar șef de poliție penitenciară Alin Bîndar – director al Direcției Inspecție Penitenciare din Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și a unor invitați reprezentanți ai instituțiilor partenere: Ciprian Dobre – prefectul județului Mureș, comisar șef de poliție Constantin Mihalache – împuternicit șef al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, judecător dr. Andreea Ciucă – vicepreședintele Curții de Apel Târgu Mureș, dr. Mirela Cărăbineanu – șef serviciu al Arhivelor Județene Mureș și conf. univ. dr. Carmen Corina Radu – directorul Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș. 

”În cadrul ședinței au fost evidențiate realizările Penitenciarului Târgu Mureș din anul 2023 obținute cu mult efort în contextul lipsei de personal și al capacității de cazare depășite cu 180%, și obiectivele propuse pentru anul 2024 pe care cu responsabilitate și determinare ne propunem să le atingem, respectiv cele două obiective majore de investiții: 1 – Obiectivul de investiții ”Complex Corecțional Penitenciar Târgu Mureș”, proiect care propune realizarea unui pavilion de detenție cu o capacitate de 210 locuri de deținere, sector vizită și un pavilion multifuncțional pentru Serviciul Probațiune; 2 – Obiectivul de investiții ”Construcție tip – Pavilion de detenție 100 locuri regim deschis” care prevede construirea a două pavilioane construite pe structură metalică a câte 100 locuri de cazare fiecare, aflat în prezent în faza studiului de fezabilitate”, a informat inspector principal Tatiana Maria Macarie, purtător de cuvânt al Penitenciarului Târgu Mureș.

În cadrul aceleiași ședințe de bilanț, reprezentantul Administrației Naţionale a Penitenciarelor, comisar șef de poliție penitenciară Alin Bîndar – director al Direcției Inspectie Penitenciară, a apreciat într-o notă pozitivă rezultatele obţinute de Penitenciarul Târgu Mureș în anul 2023 și a promis sprijinul factorilor de conducere din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru îndeplinirea obiectivelor propuse în anul 2024. 

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE