ISU Mureș, dotat cu o dronă de ultimă generație. Sunt doar trei astfel de drone în toată țara Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 462 Vizualizări

ISU Mureș, dotat cu o dronă de ultimă generație. Sunt doar trei astfel de drone în toată țara

Conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Horea” al județului Mureș a prezentat joi, 1 februarie, Bilanțul instituției pe anul 2023. Conferința de presă a fost susținută în totalitate de către generalul de brigadă Călin Handrea, inspector șef al ISU „Horea” al județului Mureș. Printre altele, acesta a vorbit despre dotarea ISU Mureș cu o dronă de ultimă generație, o achiziție de mare folos, după spusele generalului de brigadă.

Drona a intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș la finalul anului 2023, fiind o achiziție extrem de importantă, având în vedere că sunt doar trei astfel de drone în dotarea inspectoratelor de urgență din întreaga țară. Potrivit inspectorului șef, Călin Handrea, aparatul de tip aripă permite analiza aerului pentru depistarea substanțelor chimice posibil degajate în urma unui incendiu sau a unei explozii.

Totodată, drona este dotată cu o cameră de luat vederi pe timp de noapte, transmițând în timp real imaginea captată, această opțiune fiin extrem de utilă în găsirea persoanelor dispărute, într-o pădure, spre exemplu.

Drona va fi folosită pentru monitorizarea în situații de urgență, monitorizare însemnând inclusiv CBRN, spre exemplu, dacă se produce un eveniment într-o anumită zonă, putem trimite drona și, pe monitor, să vedem creșteri, de exemplu, a unei substanțe periculoase. Sau va putea fi folosită pe timpul stingerii de vegetație uscată, de fond forestier, pentru cartografierea unei anumite zone sau pentru căutarea de persoane rătăcite”, a explicat generalul de brigadă Călin Handrea, în cadrul conferinței de joi, 1 februarie.

Acesta a mai precizat că drona va putea fi dată în folosință abia după ce piloții vor urma toate cursurile de pregătire și vor obține calificările și acreditările necesare pentru a pilota un astfel de aparat.

Alte dotări ale ISU Mureș în materie de autospeciale

În ceea ce privește logistica, ISU Mureș s-a bucurat anul trecut și de achiziționarea mai multor autospeciale și motospeciale menite să le ușureze munca pompierilor, pe lângă dronă. „Referitor la logistică, așa cum am mai precizat și anterior, am beneficiat de un aport serios de autospeciale de stingere, trei de 10.000 de litri și șase de 4.000, o autospecială de lucru cu sistem de hidroperforare, o motospecială de stins incendii cu pulberi, containere de suport logistic medical, sistem de ventilare. Vehicule fără echipaj, aici mă refer la un sistem de dronă care a intrat în dotare spre finalul anului, dar deocamdată nu avem pregătiți piloți, dar urmează să fie pregătiți în acest sens, autospeciala cu roboți pe care ați văzut-o pe timpul desfășurării exercițiilor, container de terapie intensivă, pernă de salvare de la înălțimi de 60 de metri, toate acestea fiind doar câteva din autospecialele importante care au intrat în dotare de-a lungul anului 2023”, a enumerat Călin Handrea.

Lorena PINTILIE

Sursa foto: freepik.com

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE