Înflorește turismul din județul Mureș, însă cel de la nivel național nu o duce așa bine Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2350 Vizualizări

Înflorește turismul din județul Mureș, însă cel de la nivel național nu o duce așa bine

Județul Mureș este singurul din România care a intrat în topul Booking din 2023 cu cele mai interesante destinații din lume. Topul s-a realizat pe baza aprecierilor venite de la turiști. Aceștia au fost încântați de ospitalitatea hotelierilor și a localnicilor din județ, dar și de locurile superbe pe care le-au putut vizita de-a lungul șederii lor în zonă.

Există, totodată, o listă destul de lungă cu locuri ce merită vizitate, din județ. Printre acestea se numără Cetatea din Târgu Mureș, Cetatea Sighișoara, Palatul Teleki, Palatul de Cultură din Târgu Mureș și Parcul Național Defileul Mureșului Superior. Județul Mureș a fost votat de mii de turiști, plansând-ul pe locul cinci în top, alături de destinații precum Pania, Grecia, Ganada, Noua Zeelandă și Costa Rica.

Turismul mureșean o duce bine, însă cel românesc nu prea

Cu toate acestea, atragerea de turişti străini rămâne în continuare sub potenţialul uriaş pe care îl are România, susţine Corina Martin, secretar general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR).

În ciuda tuturor provocărilor, anul 2023 a fost unul de creştere. Turismul s-a apropiat de nivelurile de referinţă din 2019, iar pe unele segmente, precum balneo, a depăşit semnificativ acest reper. Din păcate, atragerea de turişti străini – incomingul – se află în continuare sub nivelul dinainte de 2019 şi sub potenţialul uriaş pe care îl are România. Pentru 2024 trebuie să înregistrăm o creştere pe acest segment, iar rolul Organizaţiilor de Management al Destinaţiei (OMD) de pe Litoral şi al viitorului OMD Regional Dobrogea tocmai acesta trebuie să fie, ca una dintre Top 3 priorităţi”, a transmis Corina Martin, secretarul general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România.

Potrivit acesteia, participarea la târgurile de turism naţionale şi internaţionale, dublată de o campanie activă şi solidă de comunicare şi promovare prin mass-media şi în mediul online vor determina cum va arăta, în cifre, bilanţul 2024 pe Litoral şi Topul 3 de staţiuni preferate.

La nivel naţional, trebuie să înţelegem, la nivelul fiecărui OMD local (Constanţa-Mamaia, Mamaia Nord, Mangalia şi viitorul OMD Eforie) că suntem în competiţie deschisă, fiecare faţă de ceilalţi şi împreună faţă de destinaţiile montane, balneare sau de city break. La nivel de atragere de turişti străini, însă, trebuie să facem echipă. La Târgul de turism de la Berlin, sau la Londra, sau la Paris – nu ştie nimeni unde şi ce este Eforie sau Mangalia sau Mamaia. OMD Municipiul Tulcea a primit (pe 29 decembrie n.r.) avizul de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi îi felicit. Lucrăm deja, în interiorul Consiliului Consultativ al Turismului, în grupul de lucru OMD-uri, împreună, alături de toate celelalte OMD-uri din ţară. OMD regional Dobrogea trebuie însă să se constituie cât mai rapid şi să preia coagularea şi armonizarea strategiilor de brand propriu şi de promovare ale fiecărei sub-destinaţii/staţiuni în judeţele Constanţa şi Tulcea. Aceasta este prioritatea numărul unu pentru 2024 atât la nivelul autorităţilor locale şi judeţene, cât şi pentru patronatele locale de pe Litoral şi din Delta Dunării”, a explicat reprezentantul FPIOR.

(L.P.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE