VIDEO. Locuitorii din Viscri, urări de sănătate pentru Regele Charles Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 197 Vizualizări

VIDEO. Locuitorii din Viscri, urări de sănătate pentru Regele Charles

Luni, 5 februarie, palatul Buckingam a anunțat trista veste despre starea de sănătate alterată a regelui Charles al III-lea al Marii Britanii. Monarhul britanic este, conform anunțului reprezentanților palatului, suferind de o tumoare malignă, depistată în timpul tratamentului pentru adenom de prostată. Suveranul a început de îndată tratamentul și este optimist în ceea ce privește însănătoșirea.

Marți, 6 februarie, echipa cotidianului Zi de zi s-a deplasat într-o scurtă delegație în localitatea Viscri, sat unde regele Charles deține o locuință, „Casa albastră”, începând cu anul 2006 și pe care a vizitat-o adesea, creând o conexiune puternică cu oamenii locului. „Până și cu copii a dat mâna, nu a rămas niciun copil sau un adult cu care să nu dea mâna. Este un om foarte amabil, prietenos, eu nu vin să dau mâna cu tine dacă nu te cunosc, dar el, din amabilitatea lui, a făcut acest gest”, a povestit un sătean care a avut ocazia să-l vadă pe regele Charles într-una dintre vizitele sale la Viscri.

Motivul vizitei noastre a fost de a unii vocea sătenilor într-o rugăciune colectivă a cărui efect tămăduitor să fie amplificat, dar și pentru a transmite un mesaj plin de compasiune regelui. În timp ce unii locuitori au fost reticenți, alții și-au manifestat nestingherit părerea de rău referitoare la vestea cumplită, urând nobilului însănătoșire grabnică. “Noi putem doar să-i mulțumim pentru că a ales comunitatea noastră și pentru tot ce a făcut și va mai face, căci o să se facă bine.  Sperăm să fie bine și ne rugăm pentru el, de aici, de la Viscri”, a declarat pentru cotidianul Zi de zi Mircea Pălășan, primarul comunei Bunești din județul Brașov, comună din care face parte și satul Viscri.

Mădălina ROHAN

Sursa foto: HotNews

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE