Tenis de masă: Calificare la Jocurile Olimpice din 2024 Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 132 Vizualizări

Tenis de masă: Calificare la Jocurile Olimpice din 2024

Lotul feminin al României a învins Egiptul și astfel, echipa se află acum în sferturile Campionatului Mondial pe echipe și s-a calificat la Jocurile Olimpice din 2024.

Campioanele Jocurilor Europene și-au continuat seria de invincibilitate în Coreea de Sud și au avansat printre cele mai bune opt echipe din lume, iar bucuria a fost dublă de această dată, întrucât faza sferturilor de finală a asigurat echipei biletele pentru Paris, cu 156 de zile până la startul Jocurilor Olimpice. 

Potrivit Federației Române de Tenis de Masă, reușita a venit odată cu victoria împotriva campioanei Africii, Egipt, cu scorul de 3-0, în optimile Cupei Mondiale. În această întâlnire, sportivele instruite de Viorel Filimon și Mihaela Șteff au păstrat un calm exemplar și au demonstrat aceeași determinare tenace ca în toate meciurile precedente din competiție.

În fața lui Hana Goda, mureșeanca Bernadette Szocs a dat startul perfect folosind loviturile decisive, în timp ce Elizabeta Samara s-a adaptat rapid la condițiile de joc, chiar dacă a avut un început mai dificil, culminând într-o bucurie emoționantă odată ce a întors rezultatul de la 0-2. Punctul vital împotriva Egiptului a fost obținut de Adina Diaconu, care a dominat jocul cu o performanță superioară, încheind meciul cu un impresionant 3-0 în favoarea sa.

Potrivit aceleiași surse, rezultatul emciului dintre România și Egipt (3-0), în optimile de finală de la Campionatul Mondial arată astfel:

Bernadette Szocs – Hana Goda: 3-1 (11-2, 6-11, 11-8, 11-6)

Elizabeta Samara – Dina Meshref: 3-2 (11-13, 8-11, 11-5, 11-7, 11-9)

Adina Diaconu – Yousra Helmy: 3-0 (11-8, 11-7, 11-5)

„Astfel, cu echipa feminină calificată la Jocurile Olimpice și două sportive care vor fi nominalizate în proba de simplu, lotul feminin își continuă drumul la Campionatul Mondial cu un moral excelent, iar pentru locul în semifinale și medalia mondială va înfrunta Japonia, joi, 22 februarie”, se mai precizează pe pagina Federației.

Diana CĂRBUREAN

Sursa foto: Facebook/ Federația Română de Tenis de Masă

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE