Home / Cultură / INTERVIU cu Elise Wilk, cea mai jucată dramaturgă contemporană din România

INTERVIU cu Elise Wilk, cea mai jucată dramaturgă contemporană din România

Distribuie

Elise Wilk este un personaj aparte, este redactor șef, profesoară la Universitatea de Arte din Târgu Mureș și, cel mai important, unul dintre cei mai jucați dramaturgi români. În anul 2008 a scris piesa de teatru ”S-a întâmplat într-o joi”, iar din momentul respectiv textele sale au fost jucate în foarte multe teatre din țară, și nu numai, și au fost traduse în peste zece limbi străine. Aceasta a câștigat o multitudine de premii de-a lungul timpului, atât în țară cât și în străinătate, și a primit nenumărate titluri. Elise Wilk a absolvit Facultatea de Jurnalistică din cadrul Universității ”Babeş Bolyai” din Cluj Napoca. Are un masterat în literatură şi comunicare la Universitatea ”Transilvania” din Braşov şi unul în scriere dramatică la Universitatea de Arte din Târgu Mureş. Este doctor în teatru și artele spectacolului, are o teză despre teatrul pentru publicul tânăr în România, iar din 2021 predă scrierea dramatică la Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Traduce în limba română dramaturgie germană contemporană și este membră a Comitetului german din cadrul Eurodram. Fără alte introduceri vă las să citiți ce spune chiar Elise Wilk despre ea și performațele ei.

Reporter: Cine este Elise Wilk?

Elise Wilk: Eu sunt Elise. Sunt în primul rând scriitoare, apoi jurnalist și apoi profesor.

Rep.: De unde a început pasiunea pentru scris?

E.W.: A venit din copilărie pentru că am citit destul de mult de la o vârstă fragedă. Nu se găseau foarte multe cărți pentru copii în limba română, în schimb primeam foarte multe cărți de la unchiul meu din Germania și știu că eram și abonată la o revistă pentru copii pe care o primeam în fiecare lună și atunci citind foarte mult mi-am dorit la un moment dat să scriu și eu. Cred că prima oară am început să scriu la vârsta de 8 ani, deci se poate spune că e o pasiune veche.

”Premiul de care sunt cea mai mândră la momentul actual este premiul ”Aurora” pentru dramaturgie est-europeană pe care l-am primit în Polonia la sfârșitul anului 2022 pentru piesa “Dispariții”

Rep.: Unde aveți originile? Și unde ați studiat până să ajungeți aici?

E.W.: Am copilărit în orașul Brașov și am studiat jurnalismul la Cluj-Napoca pentru că cumva sunt unii dramaturgi care ajung la dramaturgie prin jurnalism, dar la mine a fost invers, am ajuns la jurnalism pentru că voiam să scriu și era singura facultate unde te ocupai cu scrisul și atunci m-am gândit că și jurnalistul este un fel de scriitor și am dat la jurnalism, din pasiunea pentru scris. Iar după facultatea de la Cluj-Napoca am mai făcut un masterat în Literatură și Comunicare la Brașov, care era axat pe scriere creativă, iar apoi încă un master la Universitatea de Arte din Târgu Mureș de scriere dramatică.

Rep.: Care a fost prima piesă scrisă?

E.W.: Există două variante de răspuns la întrebare asta, pentru că prima piesă am scris-o la 15 ani, dar nu se pune, deși s-a jucat. În perioada liceului fiind în trupa de teatru a școlii am scris piesa aceasta și atunci am descoperit dramaturgia și mi-am dorit să scriu și eu teatru și am scris o piesă pe care la momentul acela o consideram genială, se numea “Moartea Păpușii”. Și la un moment dat după câțiva ani un profesor a descoperit-o în bibliotecă liceului, pentru că am dus și un manuscris în biblioteca liceului și s-a gândit să o pună în scenă cu elevii săi. Eu eram deja la facultate și m-a invitat la premieră în sala festivă a liceului. A fost o experiență groaznică pentru că nu mi-a plăcut nimic, nu mi-a plăcut nici spectacolul, nici actoria și cel mai rău mi s-a părut textul, deci să spunem că aceasta a fost prima încercare. După aceea am mai avut o încercare, în clasa a XI-a sau a XII-a, dar râmân la stadiul de încercări, dar prima piesă adevărată pe care am scris- se numește ”S-a întâmplat într-o joi”. Am scris-o în 2008 și am trimis-o la un concurs unde se căutau tineri sub 26 de ani care scriu teatru și am câștigat. Prima oară când am văzut această piesă jucată a fost în 2010 chiar la Târgu Mureș.

Rep.: Îmi puteți spune mai multe despre premiera acestui spectacol?

E.W.: A fost regizată de Rareș Budileanu, actor la Teatrul Național din Târgu Mureș, el a descoperit-o întâmplător după ce am câștigat acel concurs pentru că textele câștigătoare de la acel concurs au circulat de la un regizor la altul și la un moment dat a ajuns la Rareș pe care nu îl cunoșteam la vremea aceea și i s-a părut interesantă, astfel încât a făcut un spectacol la Teatrul ”Ariel” și mi s-a părut foarte important că a fost o experiență foarte bună pentru mine și ca spectator, deoarece m-am detașat atât de tare încât nu am realizat că sunt la un spectacol făcut după o piesă scrisă de mine. Pur și simplu eram un spectator care se simțea bine la teatru. Țin minte că am râs, am și uitat că am scris eu piesa și mi se pare o experiență ideală pentru un dramaturg. A fost important că prima experiență a fost în felul acesta și îmi amintesc cu mare plăcere de acel spectacol.

Rep.: Care este cel mai important lucru pe care trebuie să îl aibă un dramaturg?

E.W.: În primul rând cred că este curiozitatea de a descoperi lucruri noi, să fie atent la detalii, să îi placă oamenii, să fie interesat de ceea ce se întâmplă în lume, deci să fie foarte atent și conectat la ceea ce se întâmplă în jurul lui.

Rep.: Ce sfat le oferiți tinerilor dramaturgi?

E.W.: Să nu renunțe ar fi primul sfat, dacă ei cred în ceva să fie siguri și să nu renunțe și să nu se lase intimidați de o critică pentru că de cele mai multe ori criticile pot fi constructive și să aibă răbdare pentru că nimic nu se întâmplă peste noapte. Adică dacă scrii o piesă nu e ca și cum mâine cineva o descoperă, nu funcționează așa pentru că drumul este puțin mai anevoios și trebuie să ai răbdare pentru că lucrurile se vor întâmpla la un moment dat. Trebuie să continue să scrie și să nu renunțe la ce vor să facă.

Rep.: Care este cel mai drag premiu câștigat?

E.W.: Premiul de care sunt cea mai mândră la momentul actual este premiul ”Aurora” pentru dramaturgie est-europeană pe care l-am primit în Polonia la sfârșitul anului 2022 pentru piesa “Dispariții”, pentru că este un premiu important, e unul din puținele premii care se acordă pentru dramaturgie din mai multe țări pentru că în mod normal fiecare țară are premiile ei. Pentru acest premiu care anul acesta este la a patra ediție se caută texte din toată Europa de Est și cumva atunci s-au trimis undeva la peste 200 de texte, iar textul meu a fost câștigător. Este un text în care cred foarte mult, iar acest premiu m-a încurajat foarte tare și pentru că sunt cinci nominalizări am fost bucuroasă pentru că și nominalizarea e un premiu în sine, pentru că cei nominalizați sunt invitați să stea timp de o săptămână la un castel din Polonia și se fac lecturi pe textele lor, este o perioadă foarte frumoasă pe care pot să o petreacă acolo și alt avantaj al nominalizării la acest concurs este traducerea textului în limba polonă. Textele celor nominalizați apar într-o antologie, dar cu atât mai mult m-a bucurat faptul că am câștigat, așa că la ora actuală acesta este premiul la care țin cel mai mult.

”Mai importantă e munca de dinainte de a scrie în care pare că nu faci nimic, dar de fapt stai și te gândești la ceea ce urmează să scrii”

Rep.: Câte piese ai publicat și în câte limbi au fost traduse?

E.W.: Am piese pe care nu le-am publicat încă, dar nu am piese care nu s-au jucat, la noi cred că este important ca teatrul să se joace, iar apoi să se publice. De obicei când am publicat am făcut-o la mult timp după ce s-a jucat sau după ce s-a jucat de mai multe ori. Mai întâi am lăsat să văd că se montează și apoi am publicat, încă sunt în urmă cu publicare lor în limba română. Eu scriu în primul rând în limba română pentru că scriu pentru teatrele de la noi din țară, iar apoi piesele au fost traduse în mai exact 14 limbi. Am mai scris în limba germană pentru că a trebuit spre exemplu anul trecut să scriu un text în trei limbi pentru un teatru din Austria care a făcut o coproducție cu un teatru din România, Teatrul Național din Timișoara și un teatru din Luxemburg, și atunci am scris o piesă în germană, engleză și română. Am mai scris în limba germană pentru Teatrul ”Gong” din Sibiu pentru secția Germană, adică atunci când a trebuit să scriu în limba germană am scris direct în germană, dar în general scriu în limba română. Chiar dacă pot scrie în limba germană nu prea o fac pentru că scriu pentru teatrele de aici, dar și atunci când o fac nu îmi traduc singură textele, pentru că eu mai traduc texte din alte limbi, pentru că știu că dacă le-aș traduce singură ar ieși complet altceva. Iar ca să îți răspund la întrebare, sunt 21 de piese publicate până acum iar numărul de montări nu are un număr exact, sunt undeva peste 60. Anul trecut mi-am făcut un site pentru a putea ține evidența tuturor spectacolelor deoarece după cum știm cu toții teatrul este destul de efemer, un spectacol se joacă apoi dispare, multe teatre nu au o arhivă cu ce s-a jucat în trecut ceea ce este foarte păcat mai ales pentru cei care își doresc să cerceteze și atunci anumite spectacole dispar cu trecerea timpului și atunci mi-am spus că vreau să strâng la un loc toate aceste spectacole și să am propria mea arhivă pentru că ar fi păcat să se piardă.

Rep.: Cât timp durează să scrii o piesă?

E.W.: De obicei în cazul meu mai mult durează etapa de documentare, etapa în care mă gândesc la ce urmează să scriu, iar apoi în mod normal cam patru săptămâni în care încerc să lucrez în fiecare zi, dar nu îmi iese tot timpul pentru că mai mult de 2-3 ore nu mă pot concentra, însă sunt importante aceste ore în care pot scrie. Mai importantă e munca de dinainte de a scrie în care pare că nu faci nimic, dar de fapt stai și te gândești la ceea ce urmează să scrii și pentru mine e important ca apoi să scriu cât mai repede și cât mai constant. Adică îmi caut o perioadă în care am timp în fiecare zi măcar puțin să fac asta pentru că mi se pare că dacă fac pauze prea dese ceva nu se mai leagă. În timp ce scriu fac pauze, pauze foarte lungi dar între texte, nu îmi place să fac pauze în timp ce scriu ceva, adică cred că cea mai lungă pauză a fost de doi ani, sunt adepta acestor pauze în care te odihnești pentru că trebuie să te odihnești ca să îți vină idei noi ca să nu te repeți în ceea ce scrii. Evident că o să te repeți, toți dramaturgii se repetă, eu lucrez comisionat, adică un teatru îmi propune o temă și atunci scriu pe tema aceea și cumva din această cauză evit să îmi iau multe proiecte în același timp pentru că evident te repeți și poate nu îți ies la fel de bine, și nici nu au cum să îți iasă la fel de bine, trebuie să știi clar că nu mereu o să îți iasă numai lucruri geniale. Se poate întâmpla să scrii ceva nu atât de bun, pentru că se întâmplă, atât ai putut în momentul acela, dar asta nu înseamnă că nu vor exista texte mai bune.

Rep.: Care este tema principală pe care o abordezi?

E.W.: Tema se schimba evident odată cu interesele mele, eu am avut o perioadă destul de lungă în care am scris destul de mult despre adolescenți cumva și cele mai cunoscute texte ale mele sunt despre adolescenți și cred că undeva de prin 2018, au trecut totuși șase ani, m-am îndepărtat de acest domeniu pentru că am sperat că am spus destul și că nu mai am nimic nou de spus și nu mi-am dorit să mă repet. Deși chiar am încercat să o mai fac nu am putut și mi-am dat seama că am depășit momentele acelea, dar în continuare mi se întâmplă să mi se spună că scriu despre adolescenți și eu tot timpul trebuie să mă repet că nu mai scriu despre adolescenți, dar a fost o perioadă importanta. Întâmplător, cumva am ajuns să scriu pe acest subiect pentru că am scris piesa “Pisica Verde” în 2012 și când am văzut ce impact are mi-am dat seama că este nevoie de asemenea texte pe scenele din România și am continuat să scriu despre adolescenți și nu spun pentru deoarece aceste piese nu sunt numai pentru adolescenți, ci sunt dedicate pentru mai multe categorii de vârstă. În prezent, scriu despre problema migrației și despre trecutul apropiat, anii 90’, perioada comunistă, cumva despre cât de mult trecutul ne influențează prezentul și cât de important este să ne cunoaștem trecutul ca să putem evolua și să putem să ne imaginăm un viitor.

A consemnat Adrian MURARIU

Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: Noi imagini cu șantierul de la Patinoarul artificial din Târgu Mureș

Distribuie Thomas Moldovan, vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Sport (ANS), a verificat vineri, 12 aprilie, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.