Facultatea de Farmacie din Târgu Mureș. Perspectiva unui drum sigur Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 663 Vizualizări

Facultatea de Farmacie din Târgu Mureș. Perspectiva unui drum sigur

Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” Târgu Mureș, o facultate care a dobândit o experiență academică în cei 75 de ani de învățământ farmaceutic, se constituie într-un model instituțional de învățământ superior de specialitate, remarcându-se în plan național prin aspecte ce țin de infrastructură, mod de organizare a pregătirii, centrarea cu adevărat a învățământului pe student, accesul studenților la diversele facilități oferite într-un campus universitar compact și modern.

Structura organizatorică actuală a Facultății de Farmacie a evoluat prin diversificarea programelor de studii, dar și prin creșterea calității învățământului în cadrul fiecărui program.

Sub aspect organizatoric, facultatea cuprinde programele prezentate succint mai jos, 5 programe de licență dintre care două sunt programe cu un specific aflat la granița între chimie și medicină respectiv chimie și tehnologie industrială, și 4 programe de master, pregătirea putând continua cu doctorat în domeniul Farmacie sau prin programe de rezidențiat în Farmacie generală, Farmacie clinică, Industrie farmaceutică și cosmetică, respectiv Analize medico-farmaceutice de laborator.

Farmacia astăzi, o ramură fundamentală a artei de a lupta, a efortului de-a demonstra până și medicilor că farmacistul este cunoscătorul medicamentului din toate punctele de vedere: concepție, preparare, acțiune biologică, cost.

În câteva cuvinte, învățământul farmaceutic este centrat pe medicament, studiat sub toate aspectele lui: concepție, control de calitate, efectele asupra organismului uman. Studenții află despre moleculele responsabile de efectul terapeutic (principiul activ al medicamentului), maniera în care acestea se transformă în forme administrabile de tipul comprimate, siropuri, capsule, fiole injectabile (tehnologie farmaceutică) cu ajutorul ingredientelor specifice numite excipienți. Studiile continuă cu controlul calității produsului farmaceutic (chimie analitică, chimie farmaceutică, analiza medicamentului și legislație farmaceutică).

În sfârșit la finalul studiilor, studenții se concentrază asupra manierei în care medicamentul acționează asupra organismului uman, producând efectele dorite (farmacologie, farmacocinetică, farmacie clinică) și uneori a efectelor nedorite sau a interacțiunilor dintre medicamente (toxicologie). În paralel, studenții beneficiază de o formare biomedicală care le permite să aprofundeze funcționarea corpului uman și cunoașterea celor mai frecvente patologii (Anatomie, fiziologie, fiziopatologie, biochimie). Pe parcursul întregii pregătiri ei abordează aspecte legate de relația pacientfarmacist (cursuri de psihologie, comunicare, consiliere, reguli de bună practică farmaceutică).

Profesia de farmacist este una vocațională care necesită multă implicare, dedicare și empatie, dincolo de cunoștințele teoretice și practice vaste și indispensabile.

În ceea ce privește programul de Cosmetică Medicală și tehnologia produsului cosmetic, se știe că azi, cosmetica modernă oferă servicii de înfrumusețare prin contribuțiile aduse la menținerea sănătății, eliminarea stresului și creșterea stimei de sine. Este o profesie care necesită finalizarea unor studii de licență, având în vedere că este un domeniu cu o dinamică accelerată, cu produse, tehnici și echipamente noi, în care nu de puține ori se lucrează la granița cu multe alte domenii care se adresează sănătății.

Absolvenții unui astfel de program stăpânesc arta îngrijirii externe a corpului și menținerea valorilor oferite de natură, cu ajutorul unor metode și preparate specifice. Cosmetica, la fel ca și farmacia, este o artă, arta de a nega actul de naştere. Creativitatea personală poate fi valorizată într-o carieră interesantă, care-ți va da satisfacția de a le oferi semenilor o stare de bine prin modul în care arată. Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să fii cosmetolog licențiat? Alege programul nostru de licență de 3 ani și află-ți răspunsurile în cadrul activităților teoretice și practice propuse în universitatea noastră. Programele de Chimie: medicală și tehnologică oferă celor interesați oportunități noi și perspective ocupaționale interesante în urma însușirii competențelor caracteristice.

Pregătirea de specialitate în cadrul programului de studii de licenţă Asistență de Farmacie – extensie Bistrița vizează cunoașterea de către absolvent a noțiunilor teoretice și practice legate de medicamentul de tip OTC, suplimentele alimentare, produsele cosmetice şi de alte produse pentru sănătate. Domeniile în care absolventul asistent de farmacie licențiat își poate exercita profesia sunt: farmacia comunitară, drogheria, farmacia de spital, laboratoarele de analiză, industria farmaceutică.

Diploma de licenţă asigură absolventului posibilităţi de specializare postuniversitară prin programe de masterat din domeniul farmacie și din alte domenii conexe, cu oportunitatea ulterioară a continuării pregătirii cu studii universitare de doctorat.

”De multe ori alegerea unei profesii este rezultatul întâmplării sau al ignoranţei, motivaţiile depind adesea de oportunităţi, modă, context economic, remuneraţie, perspective, constrângeri de familie. Nu știu dacă veți opta să urmați această facultate, ceea ce sper însă e ca mâna destinului să vă determine cu o savantă precizie să ne alegeți. Pentru noi va fi o bucurie, iar pentru voi perspectiva unui drum sigur. Pentru a vă convinge, trebuie să ne cunoașteți, trebuie să vă lămuriți că aici vă sunt create toate condițiile pentru a învăța, că aici e o întreagă lume pentru mintea curioasă, cercetătoare. Vă așteptăm cu drag într-un mediu academic modern!”, a transmis Prof. Dr. Daniela Lucia Muntean, Decan, Facultatea de Farmacie, UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș.

Chimie medicală

Competențe profesionale

– Capacitatea de a opera cu noțiuni privitoare la structura și reactivitatea compușilor chimici, biochimici și a parametrilor monitorizați în testele și analizele clinice, analize de laborator, a compușilor utilizați în terapie.

– Capacitatea de utilizare a aparaturii specifice laboratoarelor de analize fizico-chimice, clinice/ medicale, deprinderea de a realiza și aplica metode de separare și analiză în laborator.

– Caracterizarea structurală a compușilor chimici, cunoașterea metodelor analitice pentru caracterizarea complexă a acestora în diverse matrici (amestecuri de substanțe, fluide biologice, țesuturi, extracte naturale, produse intermediare, produse finite).

– Urmărirea, adaptarea și controlul proceselor privind asigurarea calității în laboratoarele de analize farmaceutice, clinice și toxicologice.

– Managementul, marketingul și administrația în domeniul laboratoarelor de analiză.

– Consultanță și expertiză pe domeniul de sinteză și caracterizare a compușilor chimici.

Perspective ocupaționale

– Profesia de chimist medical deschide multiple căi de realizare profesională, absolventul acestei specializări putând opta pentru o carieră de succes în următoarele tipuri de instituții și domenii:

– Companii farmaceutice;

– Laboratoare Clinice, Laboratoare de analize chimice și de control de calitate al produselor;

– Industria farmaceutică, chimică, alimentară;

– Posibilităţi de specializare postuniversitară.

Chimie tehnologică

Competențe profesionale

– Proiectarea şi elaborarea unor metode tehnologice de obținere a unor compuși chimici;

– Controlul şi optimizarea fluxurilor tehnologice;

– Elaborarea, optimizarea și validarea unor metode de analiză, procedee și tehnici privind analiza calitativă și cantitativă;

– Consultanță şi expertiză în domeniul produselor obținute de pe fluxul tehnologic;

– Organizarea, managementul şi marketingul unităților de producție;

– Cunoașterea de noțiuni de legislație și mediu privind fluxurile tehnologice.

Perspective ocupaționale

Profesia de chimist tehnolog deschide multiple căi de realizare profesională, absolventul acestei specializări putând opta pentru o carieră de succes în următoarele tipuri de instituții și domenii:

– Companii cu profil chimic, farmaceutic, de biotehnologie;

– Laboratoare de analize chimice și de control de calitate al produselor;

– Companii de producere/comercializare echipamente pentru industria chimică și instrumente de laborator;

– Companii/instituții de monitorizare mediu;

– Autorități naționale;

– Continurea studiilor printr-un program de masterat și doctorat;

– Carieră didactică preuniversitară.

(Advertorial)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE